Directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, Adrian Marinescu, a afirmat că nu se pune problema atunci când avem medicamente generice că nu le putem cumpăra, precizând că discuţia este atunci când sunt medicamente care au un preţ ridicat şi nu reuşim să le cumpărăm. El crede că este nevoie de programe sociale care să îi ajute pe pacienţii care nu pot cumpăra aceste medicamente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Adrian Marinescu a declarat, luni, la Prima News, că problema cu medicamentele generice nu este doar în România, ci în toată lumea. 
“E o discuţie cu medicamentele generice. N-aş vrea să înţelegem că în România lucrurile stau diferit şi că aceste medicamente originale şi medicamente generice nu există peste tot în lume. E important pentru că noi trăim cu impresia că se întâmplă doar în România şi că e un lucru rău. Ce mi se pare extrem de important atunci când un medicament nu îl poţi înlocui, sunt astfel de situaţii, medicamente ieftine necesare în diverse afecţiuni şi pe care medicul realmente nu are cum să le înlocuiască şi este în căutare şi ajunge în punctul în care aceste medicamente trebuie să fie aduse la vecinii noştri fie că vorbim de Ungaria sau de alte cazuri. Am văzut lucrul ăsta inclusiv la nivel de spital. Sunt antibiotice de care ai nevoie şi îţi dai seama că ele de fapt există”, a afirmat Marinescu.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El susţine că trebuie introduse programe sociale pentru a ajuta pacienţii care nu îţi permit să cumpere medicamentele de care au nevoie. 
“Nu cred că se pune problema atunci când avem medicamente generice că nu le putem cumpăra. Discuţia este că atunci când sunt medicamente care au un preţ ridicat şi care sunt absolut necesare pentru anumită boală şi nu reuşim să le cumpărăm şi eu cred că în această situaţie trebuie să fie programe sociale care să ne ajute în direcţia asta pentru că altfel soluţia…Ştiţi că este un cerc vicios, în momentul în care nu luăm anumite medicamente, de fapt, afecţiunea noastră de bază ajunge într-un stadiu avansat şi vom plăti mai mult. Tot statul, tot cetăţenii vor plăti şi nu este o rezolvare să nu îţi iei anumite medicamente. Trebuie să fie programe sociale care să îi ajute pe cei care nu pot să cumpere aceste medicamente”, a explicat Adrian Marinescu. 
 
De asemenea, medicul infecţionist Carmen Dorobăţ a declarat tot la Prima News, că s-a confruntat recent cu lipsa unui antibiotic necesar unui pacient. 
“Ieri, când a fost vorba de un pacient care avea nevoie de un antibiotic care nu era nici scump, nici extrem de preţios din punct de vedere terapeutic pentru că era deosebit de utilizat, e vorba de o penicilină, nu am să dau denumirea comercială şi care nu se mai găseşte în farmacii. Care este urmarea? Pentru că avem soluţii medicale, dar aceste soluţii medicale înseamnă, de exemplu, un alt antibiotic care ar fi mai scump sau poate fi un alt antibiotic care se administrează injectabil şi era vorba despre un copil. Şi atunci vor fi urmări pe de o parte prin faptul că dacă nu se găsesc în comerţ vom fi obligaţi să face internări pentru anumiţi pacienţi ceea ce va supraîncărca spitalul. Pe de altă parte, dacă unele medicamente vor lipsi din farmacii, atunci externările mai rapide, aşa cum se cer conform normelor, vor fi limitate, va trebui să spitalizăm pacientul o perioadă mai lungă de timp pentru că nu se găsesc medicamente în farmacii şi un consum suplimentar la nivelul efortului financiar din cadrul spitalului”, a precizat Carmen Dorobăţ.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.