Ministerul Apărării Naţionale contribuie, cu personal şi mijloace tehnice, la desfăşurarea operaţiunilor Centrului logistic de stocare şi distribuire a ajutoarelor pentru acordarea asistenţei umanitare către Ucraina (HUB logistic), care şi-a început activitatea la Suceava în cursul zilei de miercuri.
”La solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, 25 de militari din Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” din subordinea Brigăzii 15 Mecanizată „Podul Înalt” şi operatori cu mijloace tehnice specifice puse la dispoziţie de Comandamentul Logistic Întrunit, sprijină activităţile de recepţie, depozitare, manipulare şi redistribuire a ajutoarelor umanitare care sunt aduse din ţări membre ale Uniunii Europene, în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene (UPCM) activat cu această ocazie”, anunţă, joi, MApN, într-un comunicat de presă.
De asemenea, Armata României are pregătite forţe şi mijloace suplimentare care pot sprijini, la solicitarea autorităţilor, activitatea structurilor din sistemul naţional de apărare cu responsabilităţi în gestionarea afluxului de cetăţeni din Ucraina.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
HUB-ul logistic este constituit sub egida UPCM, reglementat prin Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 decembrie 2013, costurile pentru închirierea de depozite, evidenţă, manipulare, ambalare şi transport urmând a fi decontate 100% din bugetul Comisiei Europene.
Încă de la începutul acestei crize, în baza cooperării cu autorităţile ucrainene, România a facilitat transferul ajutoarelor umanitare, operaţionalizarea acestui HUB logistic fiind o extindere a capacităţii de furnizare a asistenţei oferite Ucrainei de statele membre sau participante la UCPM.
În funcţie de evoluţia situaţiei şi de volumul de resurse oferite, HUB-ul va putea fi dezvoltat prin identificarea unor spaţii suplimentare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.