Interdicţia de zbor pentru aparatele MiG 21-LanceR, oprite la sol până la finalizarea anchetei în cazul aparatului prăbuşit în urmă cu două săptămâni la Baza Aeriană Borcea din Feteşti, a fost ridicată marţi, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Oliver Anghel.
Potrivit acestuia, ancheta în cazul accidentului aviatic de la Borcea nu este încă finalizată, dar şeful Statului Major al Apărării a decis ridicarea interdicţiei pentru avioanele MiG 21-LanceR
“Deocamdată, concluziile anchete nu sunt publice, sunt încă în investigaţii. Când se vor termina, se face un raport şi va fi prezentat ministrului Apărării. (…) Conform procedurilor, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene a ridicat interdicţia pentru aeronavele MiG 21”, a declarat, marţi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Oliver Anghel.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a mai precizat că decoamdată nu s-a ridicat interdicţia pentru avioanele IAR 99 – Şoim, oprite la sol după ce săptămâna trecută un avion din acest model, cu doi piloţi la bord, s-a prăbuşit în judeţul Bacău.
În 7 iulie, un avion MiG-21 LanceR s-a prăbuşit sâmbătă în timpul unui show aviatic la Baza Aeriană Borcea. Pilotul avionului a murit. El avea 36 de ani şi era pilot-şef în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă, Baza 86 Aeriană Feteşti, având 400 de ore de zbor, din care 250 erau cu MiG - 21.
În urma accidentului, toate avioanele MiG 21 LanceR ale Armatei române au fost oprite la sol, iar ministrul Apărării, Mihai Fifor, spunea că, în aceste condiţii, Poliţia aeriană în spaţiul aerian al României este asigurată de patru avioane Typhoon ale Forţelor Aeriene Britanice.
În 16 iulie, un avion IAR 99 - Şoim s-a prăbuşit în judeţul Bacău, cei doi militari aflaţi la bord reuşind să se catapulteze.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.