Managerul demisionar al Spitalului Judeţean Sibiu, Liliana Coldea, a transmis, miercuri, că şi-a făcut treaba în slujba pacienţilor şi a medicilor din spital, iar actul medical nu a avut de suferit cât timp a condus unitatea. ”Nu m-am lăsat influenţată de constrângere venite pe mai multe canale şi nici nu am intrat în jocurile politice, pentru că mai presus de toate este sănătatea oamenilor”, a transmis Coldea.
”Numeroasele presiuni care s-au făcut asupra mea, m-au determinat să îmi înaintez demisia din funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Sunt un om responsabil şi un profesionist care a făcut tot ce a fost posibil astfel încât lucrurile spital să se desfăşoare în interesul pacienţilor şi cu protejarea cadrelor medicale. Nu m-am lăsat influenţată de constrângere venite pe mai multe canale şi nici nu am intrat în jocurile politice, pentru că mai presus de toate este sănătatea oamenilor”, a transmis, miercuri, Liliana Coldea, într-un comunicat de presă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceasta susţine că sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit din cauza procesului de management pe care l-a desfăşurat.
”Am respectat toate procedurile şi legislaţia în vigoare. În niciun caz munca medicilor nu a fost compromisă - fiecare dintre noi am depus un jurământ şi suntem în permanenţă în serviciul oamenilor. Sunt sigură că încrederea în spital nu a fost zdruncinată acum şi în niciun în caz sănătatea şi viaţa pacienţilor nu au fost puse în pericol. Interesul pacienţilor este mai presus de orice. Am preluat funcţia de manager al spitalului într-o perioadă greu încercată pentru toţi, când nimeni nu şi-a dorit această funcţie fiind singurul candidat la concursul de ocupare a funcţiei de manager”, a mai afirmat Coldea.
Aceasta a făcut şi un scrut bilanţ al activităţii sale.
”Chiar dacă mandatul meu a fost unul scurt am reuşit să aduc mai multe îmbunătăţiri în interesul pacienţilor:
- redeschiderea activităţii medicale pentru Clinicile Medicale, Diabet, Endocrinologie, Gastroenterologie, ORL, Dermatologie, Chirurgie Generală, Ortopedie, Urologie, Bloc operator, Recuperare, Medicină fizică şi Reabilitare (care nu au funcţionat pe perioada stării de urgenţă)
- dotarea materială a unor secţii sau compartimente;
- îmbunătăţirea condiţiilor de cazare ale pacienţilor spitalului prin achiziţie de paturi noi;
- deschiderea structurilor modulare;
- avizarea secţiei ATI pentru includerea în programul de tratament monitorizat al pacienţilor critici cu Covid 19”, a mai transmsi Coldea.
Managerul demisionar al Spitalului Judeţean Sibiu a precizat că în luarea deciziilor, de multe ori, nu a fost susţinută de cadrele medicale.
”În luarea deciziilor am avut consultări cu cadrele medicale, unii dintre aceştia m-au sprijinit, alţii mai puţin sau deloc. Mulţumesc cadrelor medicale din spital care şi-au dat concursul şi au fost alături de mine şi au contribuit proactiv la demersurile de schimbare în bine a sistemului medical. În continuare mă voi dedica activităţii medicale şi universitare şi voi fi în permanenţă în serviciul pacienţilor”, a mai transmis Coldea.
Liliana Coldea a demisionat, miercuri, de la conducerea Spitalului Judeţean Sibiu, la cinci zile de câtn vicepremierul Raluca Turcan i-a cerut acest lucru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.