MAI a anunţat miercuri numirea lui Ionuţ Cătălin Sindile la conducerea Jandarmeriei, pentru "asigurarea cu celeritate a actului managerial", precizând că Sindile are 40 de ani, este născut în Teleorman şi era o experienţă de 18 ani în Jandarmerie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Mandatul lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei expiră miercuri, 15 august, el fiind numit până acum de două ori interimar, nemaiputând fi numit şi a treia oară tot interimar.
Cucoş a fost împuternicit de ministrul de Interne să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii pentru o perioadă de şase luni în august anul trecut, după pensionarea generalului de brigadă Marin Andreiana, iar după expirarea acestui mandat i-a fost acordat un al doilea mandat interimar, care expiră marţi.are expiră miercuri.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus marţi că a trimis la Cotroceni documentele prin care cere prelungirea mandatului lui Cucoş, însă nu a primit încă aprobare din partea preşedintelui Iohannis. Ulterior, Administraţia prezidenţială a anunţat că CSAT va lua o decizie cu privire la numirea lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei după finalizarea anchetei privind violenţele din Piaţa Victoriei, din data de 10 august. Sebastian Cucoş a fost comandantul Jandarmeriei Române timp de un an.
Sebastian Cucoş a spus, marţi seară, într-o conferinţă de presă, că el a absolvit un examen pentru postul de inspector general al jandarmeriei Române şi că aşteaptă avizul CSAT, fiind o procedură care durează. "Este o procedură care durează, nu fac decât să aştept ca procedura să se încheie", a subliniat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.