România ar putea primi, anul viitor, 40 de refugiaţi sirieni aflaţi provizoriu în Turcia, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), care prevede stabilirea cotei de relocare corespunzătoare anului 2018.
Proiectul de hotărâre a Guvernului vine în completarea Hotărârii Guvernului nr. 1596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România şi are ca scop stabilirea cotei de relocare corespunzătoare anului 2018, respectiv 40 de refugiaţi sirieni aflaţi provizoriu în Turcia.
Potrivit proiectului, cota pentru anul 2018 a fost stabilită în cadrul şedinţei din 11 august a Comitetului pentru relocarea refugiaţilor în România, din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi MAI.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Propunerea are în vedere priorităţile de relocare ale Uniunii Europene, liniile de politică externă ale României în domeniu şi necesităţile internaţionale de relocare a refugiaţilor stabilite de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR)”, explică reprezentanţii ministerului.
ICNUR apreciază că în 2018 relocarea la nivel mondial ar putea să se apropie de 1,2 milioane de persoane. De asemenea, refugiaţii sirieni reprezintă, pentru al doilea an consecutiv, 40 la sută din nevoile globale de relocare, urmaţi de refugiaţii din Republica Democratică Congo (12 la sută) şi Republica Centrafricană (8 la sută).
Proiectul de hotărâre a fost pus în dezbatere publică vineri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.