Ministerul Afacerilor Interne anunţă că duminică au fost înregistrate 73 de sesizări de la începerea procesului de votare şi că au fost deschise dosare penale pentru 11 posibile infracţiuni. Cele mai multe sesizări se referă la faptul că alegătorii ar fi primit buletine de vot gata ştampilate ori mai multe decât aveau dreptul, sau dimpotrivă, mai puţine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”De la momentul începerii procesului de vot, au fost înregistrate 73 de sesizări de posibile încălcări ale legii, cu 37,6% mai puţine faţă de incidentele sesizate până la aceeaşi oră la alegerile locale şi parlamentare precedente. Dintre acestea, 19 nu s-au confirmat, iar alte 17 sunt în curs de verificare. Până la acest moment, s-au întocmit dosare penale pentru 11 posibile infracţiuni. 
De asemenea, au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale: 9 avertismente şi 8 amenzi de 7.800 de lei”, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al MAI Monica Dajbog.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Ea a precizat că au fost primite mai multe sesizări despre nereguli cu privire la buletinele de vot: alegătorii ar fi primit buletine de vot gata ştampilate ori mai multe decât aveau dreptul, sau dimpotrivă, mai puţine, iar toate sesizările se verifică cu celeritate în vederea luării măsurilor legale. 
 
Ea a dat ca exemplu situaţia dintr-o localitate din judeţul Dolj, unde un bărbat a semnalat faptul că locţiitorul preşedintelui secţiei de votare unde a mers să voteze i-a înmânat cinci buletine de vot pentru alegerea primarului oraşului şi două pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean.  În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
 
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe o stradă se oferă sume de bani în scopul votării de către alegători a unui  anumit candidat. Poliţiştii continuă verificările în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale.
În judeţul Maramureş, un angajat al unei societăţi comerciale a semnalat că la intrarea în serviciu i s-ar fi promis bani pentru a vota un anumit candidat la primărie. În speţă, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de corupere a alegătorilor.
 
În  Caraş-Severin, un cetăţean din Austria, care a renunţat la cetăţenia română, a votat folosind un permis de şedere în ţara noastră, sens în care s-a înregistrat dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de votare fără a avea acest drept.
 
În judeţul Tulcea, un cetăţean a reclamat că în timp ce se afla într-o secţie de votare i-a fost luat actul de identitate pentru a fi împiedicat să îşi exercite dreptul la vot.   Din primele verificări a reieşit, că actul de identitate ar fi fost luat chiar de fratele reclamantului.  I s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "împiedicarea exercitării drepturilor electorale". 
 
În Botoşani, un cetăţean a încercat să voteze deşi avea interdicţie de a vota prin hotărâre judecătorească definitivă. Se fac cercetări pentru infracţiunea de fraudă la vot. 
 
În judeţul Vrancea, un candidat a sesizat prin 112 că un reprezentant al unui alt partid, membru al biroului electoral al unei secţii de votare oferă bani votanţilor. S-a stabilit că aspectele sesizate se confirmă în sensul că bărbatul respectiv a oferit suma de 50 lei unui votant în timp ce se afla în afara secţiei de votare, dar în interiorul imobilului în care funcţionează această secţie. S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor.
 
Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 3 Poliţie au fost sesizaţi de locţiitorul preşedintelui unei secţii de votare din Sectorul 1 cu privire la faptul că, un bărbat  ar fi realizat o fotografie în interiorul cabinei de votare. 
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul susţinând faptul că fotografia a fost realizată dintr-o eroare.
 
Prin sistemul de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal s-au primit 1.032 de semnalări, din care aproximativ 930 reprezintă validarea alegătorilor neînscrişi în listele electorale. Din primele verificări, nu au reieşit probleme de fraudă la vot.
 
În mun. Constanţa, pompierii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în proximitatea a trei secţii de votare se simte miros de gaz. S-au deplasat de urgenţă şi au constatat că nu este niciun pericol, fiind de fapt o problemă cu canalizarea. Procesul de vot nu a fost afectat.
 
În cadrul acţiunilor desfăşurate până la această oră în trafic, au fost verificate 4.927 de persoane cu 2.341 de vehicule, fiind aplicate 51 de sancţiuni contravenţionale pentru diverse încălcări ale normelor legale. Aceste verificări în trafic vor continua pe parcursul zilei.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.