Managerul Institutului ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a declarat, în legătură cu anchetele care vizează medici de la unitatea pe care o conduce, acuzaţi de luare de mită, că primul dosar a plecat de la o sesizare făcută de Institut în decembrie 2021, iar cel de-al doilea - de la o sesizare făcută de un pacient. ”Sunt extrem de tristă că astfel de evenimente se întâmplă, însă cred că datoria mea esenţială este să transmit atunci când este cazul orice suspiciune de faptă penală către organele de cercetare”, a afirmat Mahler.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Beatrice Mahler a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, mai multe detalii despre cum au pornit cele două dosare penale care vizează medici de la Institutul ”Marius Nasta”. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În acest moment, din informaţiile pe care le am, sunt în cercetare două dosare penale. Unul din dosare pleacă de la o sesizare care a fost făcută de Institutul «Marius Nasta» în decembrie 2021, după care s-au desfăşurat cercetările astfel încât a rezultat inculparea anumitor persoane, dar date despre această modalitate aş prefera să vă dea organele abilitate. Şi al doilea dosar pleacă de la o sesizare făcută la începutul acestui an, moment în care unul dintre medicii Institutului «Marius Nasta» mi-a adus în atenţia sesizarea pe care unul dintre pacienţi a făcut-o şi după discuţia cu pacientul am trimis către secţia de poliţie sesizarea pacientului, faptul că i se solicitaseră bani şi schimbase medicul, a fost operat de un alt medic, care şi-a desfăşurat actul medical legal, corect şi cinstit”, a declarat Beatrice Mahler. 
 
Întrebată ce informaţii a primit în 2021, Beatrice Mahler a răspuns: “A fost un articol de presă care aducea acuze unor medici din Institutul «Marius Nasta» care aveau un comportament care se supune faptelor penale, iar acel articol de presă l-am trimis organelor abilitate ca să cerceteze conform metodelor pe care ei le ştiu. Ca manager nu ai cum să cercetezi dacă nu ai declaraţii din partea angajaţilor”. 
 
Managerul Institutului Marius Nasta a mai fost întrebat dacă în această situaţie mai pot fi acoperite gărzile. 
 
“Activitatea în secţia de Chirurgie toracică va continua fără probleme pentru că «Marius Nasta» are 11 medici angajaţi aşa că îşi pot continua activitatea cei opt medici care sunt în secţie. Pacienţii celor doi medici vor fi reprogramaţi către alţi specialişti. Iar Secţia de Terapie Intensivă are patru medici care pot să continue activitatea. Avem o problemă legată de acoperirea gărzilor poate pentru lunile următoare, dar vom vedea şi care va fi hotărârea Parchetului vizavi de ce se va întâmpla cu colegii din Terapie Intensivă”, a mai transmis Mahler. 
 
Ea a adăugat că medicina nu este compatibilă cu astfel de comportamente. 
 
“Au fost şedinţe repetate cu întreg personalul din «Marius Nasta». Este o infracţiune care nu este compatibilă cu profesia de medic. Medicina este o profesie nobilă şi nu este compatibilă cu astfel de comportamente. (...) Toţi medicii din «Marius Nasta» au avut discuţii cu mine şi cu Comitetul Director, pentru că şedinţele nu au fost doar ale managerului Institutului, cu privire la astfel de comportamente”, a explicat Mahler.
 
Mahler a precizat că au fost trei plângeri înregistrate la Registratura unităţii medicale, iar acestea au fost transmite organelor de cercetare.
 
Ea a menţionat că salariul unui medic în Institutul ”Marius Nasta” este de 15.000 de lei. 
 
Beatrice Mahler a mai afirmat că echipa din cadrul Institutului se delimitează de astfel de comportamente. 
 
“În calitate de manager al Institutului «Marius Nasta», doresc să vă transmit faptul că echipa din Institutul «Marius Nasta» se delimitează ferm de un astfel de comportament. În aceste zile şi cu aceste evenimente, încrederea pacientului în medic este grav afectată, însă trebuie să reţineţi faptul că, pe lângă colegii noştri, pe lângă acei şase medici care în acest moment sunt sub atenţia organelor penale, în «Marius Nasta» sunt alţi 94 de medici care îşi desfăşoară activitatea într-un mod care - nu cred şi sper că nu este aşa - nu mai lasă loc de alte fapte de natură penală. Sunt extrem de tristă că astfel de evenimente se întâmplă, însă cred că datoria mea esenţială este să transmit atunci când este cazul orice suspiciune de faptă penală către organele de cercetare, pentru că avem datoria să creştem încrederea pacienţilor în noi, medici, şi nu putem face asta decât eliminând din jurul nostru persoane care nu au un comportament adecvat”, a mai declarat Beatrice Mahler. 
 
Şeful Secţiei de chirurgie toracică de la Institutul ”Marius Nasta”, Cornel Savu, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că nu se aştepta să se întâmple aşa ceva în clinica pe care o conduce. 
 
“Este un moment trist pentru Clinica de Chirurgie Toracică. Nu mă aşteptam să se întâmple aşa ceva în această clinică. Eu sunt şef de secţie din iulie anul acesta. Am preluat acest colectiv, care este un colectiv profesional foarte bun, aş spune că este cel mai bun colectiv de chirurgie toracică din ţară. Surpriza a fost imensă când am aflat că printre noi sunt colegi şi cadre universitare care au o atitudine şi un comportament lipsit de moralitate şi, totodată, de etică profesională. Nu vorbim de faptul că reprezintă fapte penale evidente, dezagreate de întreg corpul medical şi chiar şi de cadrele universitare. Cei doi doctori inculpaţi au şi calitatea de cadre universitare, dar nu sunt profesori universitari. Ei sunt şefi de lucrări, respectiv titulatura cunoscută lector universitar, adică următoarea treaptă, după asistent universitar”, a afirmat Cornel Savu. 
 
El a precizat că activitatea pe linie medicală nu va fi afectată. 
 
“În momentul de faţă, pe linie universitară activitatea poate fi continuată, nu va fi afectată. Iar pe linie medicală, aşa cum a precizat şi doamna manager, avem suficiente cadre medicale care vor prelua cazurile celor doi şi vor fi operate şi vor fi externate în condiţii foarte bune. Deci activitatea actualmente în clinică nu este perturbată nici pe linie universitară, nici pe linie medicală. Actualmente sunt doi pacienţi care sunt operaţi de către colegii mei. Mâine avem un nou program operator. Vom reanaliza cazurile lăsate de către colegii noştri şi le vom redistribui. Da, este trist că cele două cadre universitare care aveau în subordine medici rezidenţi ar fi trebuit să fie un model pentru ei şi ar fi trebuit să-i înveţe lucruri bune. Mi-e greu să vă spun de ce cei doi rezidenţi nu au sesizat nimic, pentru că mie nu mi s-a spus, chiar dacă sunt aşa proaspăt medic şef de secţie de numai două două luni, puteau să-mi spună aceste elemente”, a mai transmis Şeful Secţiei de chirurgie toracică de la Institutul Marius Nasta.
 
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticoruptie, au făcut, miercuri, 4 percheziţii - două dintre acestea în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Bucureşti - în două dosare penale în care se fac cercetări pentru luare de mită şi dare de mită, mai mulţi medici fiind suspectaţi că au primit de la mai mulţi pacienţi pentrru efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirurgicale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.