Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că a fost notificat despre faptul o fermă din Hoyerhagen, Germania, la care lucrează ca sezonieri şi 150 de cetăţeni români, a intrat în insolvenţă, precizând că, din datele primite, situaţia nu va afecta plata drepturilor salariale.
MAE arată că a fost notificat, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, privind intrarea în insolvenţă a unei ferme din Hoyerhagen, Saxonia Inferioară, unde îşi desfăşoară activitatea aproximativ 150 de cetăţeni români, lucrători sezonieri, şi a făcut demersuri pe lângă companie, în regim de urgenţă, în vederea obţinerii unor clarificări cu privire la acest aspect.
"Conform datelor obţinute de Ambasada României la Berlin, MAE precizează că administratorul judiciar a confirmat intrarea în insolvenţă a fermei respective. Atât proprietarul acesteia, cât şi administratorul pentru insolvenţă au precizat că situaţia în cauză nu va afecta plata drepturilor salariale datorate lucrătorilor, existând fonduri suficiente pentru acest scop. Activitatea fermei în cauză va continua până la încheierea sezonului", subliniază MAE.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
MAE precizează că, până la acest moment, la Ambasada României la Berlin nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români în legătură cu această situaţie şi că ambasada s-a autosesizat în urma semnalărilor din mass-media.
"În context, MAE precizează că un diplomat din cadrul Ambasadei României la Berlin a efectuat o vizită la ferma în cauză la data de 13 mai, iar în conformitate cu cele observate la faţa locului, toate măsurile de securitate sanitar-medicală din cadrul fermei au fost adoptate sub coordonarea Autorităţii locale pentru Sănătate, fiind întreprinse eforturi pentru respectarea precauţiilor epidemiologice necesare în contextul pandemiei de COVID-19. Din dialogul reprezentantului misiunii cu cetăţenii români care îşi desfăşurau activitatea în cadrul fermei, a rezultat faptul că majoritatea sunt mulţumiţi de condiţiile de muncă şi de nivelul de plată pentru activitatea prestată", arată MAE.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe spune că păstrează legătura cu autorităţile germane competente şi cu reprezentanţii companiei, fiind pregătit să acorde asistenţa consulară necesară, în limita competenţelor legale şi cu respectarea măsurilor adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.