Lumina lnstituţii de Învăţământ respinge toate acuzaţiile aduse de ambasadorul Turciei - conform cărora "clericul musulman radical" Fethullah Gulen are 11 şcoli în România - considerându-le nefondate şi făcute cu rea credinţă şi precizează că în şcolile care aparţin acestui complex educaţional "nu se desfăşoară activităţi cu caracter religios", fiind "şcoli multiculturale şi multireligioase".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Lumina lnstituţii de Învăţământ este un complex educational alcătuit din mai multe şcoli naţionale şi internaţionale, care funcţionează de peste 20 de ani în România, în conformitate cu legile statului român. Şcolile Lumina Instituţii de Învăţământ au legătură doar cu excelenţa în educaţie, cu performanţa şcolară şi cu prestigiul pe care elevii noştri îl aduc an de an României, la olimpiadele şi concursurile internaţionale, de unde se întorc încărcaţi de medalii. Precizăm că în şcolile noastre nu se desfăşoară activităţi cu caracter religios. Şcolile Lumina sunt şcoli multiculturale şi multireligioase", susţine instituţia.

De asemenea, reprezentanţii Lumina Instituţii de Învăţământ afirmă că cei peste 1500 de absolvenţi au fost admişi la universităţi prestigioase, iar astăzi mulţi dintre ei activează în companii şi instituţii importante, din ţară şi din străinătate, dezvoltă afaceri de succes  sau se dedică cercetarii. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Şcolile  din cadrul Lumina Instituţii de Învăţământ sunt acreditate de către Ministerul Edducaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi funcţionează conform regulamentelor şcolare şi curriculumului naţional", mai spun reprezentanţii instituţiei de învăţământ, anunţând că îşi rezervă dreptul de a se apăra împotriva acestor acuzaţii şi de a "acţiona pe toate căile instituţionale".

Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, a declarat, sâmbătă, la Realitatea TV, că responsabil pentru puciul din ţara sa este Fethullah Gulen, un "imam cu două feţe", care are 11 şcoli în România, şi public vorbeşte despre pace, însă susţinătorilor săi le transmite să ajungă la cârma Turciei.

"Acest imam are două feţe. Una încearcă să arate că protejează şcolile, inclusiv în România - au 11 şcoli în România - au organizaţii umanitare. De asemenea, când vorbeşte pentru presa străină transmite mesaje de prietenie, toleranţă etc. Dar partea întunecată a sa... el vorbeşte în limba turcă şi întotdeauna îşi îndeamnă suporterii să fie clandestini, să se ascundă, să aştepte momentul potrivit şi atunci să ajungă la cârma instituţiilor. În ultimii doi ani am văzut această faţă urâtă a sa", a declarat diplomatul.

Ambasadorul susţine că grupului lui Gulen "este ca Illuminati", acţionând din umbră. El a explicat şi de ce autorităţile turce au luat măsuri dure împotriva unor membri din administraţie, inclusiv din justiţie.

"Este un grup de oameni care îl urmează pe un cleric musulman radical (Fethullah Gulen, n.r). Acesta locuieşte în SUA, într-un exil autoimpus. Membrii acestui cult religios islamic sunt prezenţi în diferite instituţii - Armată, Poliţie, Serviciile de Informaţii, în sistemul judiciar - aşa că atunci când în armată primeşti ordine de la superiori şi ei au primit, la rândul lor, ordine de la acest imam. În interiorul statului, au format un stat paralel", spune diplomatul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.