Logo-ul Bucureştiului va fi schimbat, după ce lucrarea care a fost desemnată câştigătoare la concursurul organizat de Primăria Capitalei a fost descalificată pentru că seamănă cu unul dintre logo-urile oraşului Taipei, arată joi municipalitatea, la o zi după ce anunţa câştigătorul concursului.
Potrivit Primăriei Capitalei, în urma semnalelor publice privind asemănarea foarte mare dintre logo-ul declarat câştigător al concursului şi unul dintre logo-urile oraşului Taipei, organizatorii au luat decizia descalificării lucrării prezentate de Narcis Teodor Lupou.
“Facem precizarea că toţi participanţii la concurs au declarat pe propria răspundere că lucrările prezentate sunt originale”, arată municipalitatea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Juriul va desemna în perioada imediat următoare un alt câştigător, variantă prevăzută de Regulamentul concursului.
“Regretăm situaţia creată şi, chiar în varianta foarte probabilă că nu este vorba de un plagiat, Bucureştiul nu poate avea un logo reprezentativ atât de asemănător cu al altui oraş. La finalul concursului, vom publica toate lucrările înscrise în concurs şi validate de secretariatul tehnic”, a precizat municipalitatea.
Primăria Capitalei anunţa, miercuri, că Narcis Teodor Lupou, un designer din Timişoara, în vârstă de 32 de ani, a câştigat concursul pentru realizarea unui logo reprezentativ al Bucureştiului, premiul care îi va fi acordat acestuia fiind în valoare de 50.000 de lei brut, sumă ce reprezintă cesionarea exclusivă a drepturilor de utilizare a lucrării.
Câştigătorul concursului a arătat că logo-ul a fost creat ţinând cont de anumite simboluri culturale reprezentantive pentru Bucureşti.
"Am avut ca nuclee inspiraţionale moştenirea arhitectonică autentică a Capitalei şi valenţele pozitive generate de rezonanţa etimologică a numelui oraşului Bucureşti. Alăturarea celor patru elemente identice ca formă, dar diferite ca poziţionare, subliniază ideea de epicentru al naţiunii către care converge Capitala”, a spus Narcis Teodor Lupou.
În concursul organizat de Primăria Capitalei s-au înscris 230 de persoane, 204 înscrieri fiind validate şi punctate de juriu în funcţie de cinci criterii: relevanţa pentru tema concursului, design atractiv, originalitate (îmbinarea elementelor care îmbină tradiţia istorica a Bucurestiului cu tendinţele actuale), funcţionalitate (vizibilitate si lizibilitate, să fie uşor recognoscibil, să poată fi imprimat şi pe suprafeţe mici fără să se piardă detalii esenţiale) şi adaptabilitate (să permită declinarea ulterioara a unor branduri sectoriale).
Juriul a fost format din primarul Capitalei, Gabriela Firea, profesor Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane, secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual, Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucuresti, Anca Boeriu, lector la departamentul Grafică al UNARTE, dr. Vladimir Nicula, lector la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Ioana Ciocan, vicepreşedinte Uniunea Artiştilor Plastici, Dochiţa Zenoveiov, brand innovator, "INOVEO”, Bogdan Naumovici, managing partner "23 Communication Ideas”, Corina Vinţan, managing partner "Links Associates” şi Mirel Palada, sociolog.
Concursul s-a derulat în perioada 20 martie - 20 aprilie 2017 şi a fost organizat de Primăria Capitalei, după ce consilierii au aprobat, în şedinţa CGMB din 28 februarie, proiectul de hotărâre în acest sens.
După ce municipalitatea a anunţat câştigătorul concursului, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a scris, pe Facebook, că sunt informaţiile apărute în presă potrivit cărora designul noului logo al Capitalei este inspirat din cel al Primăriei New Taipei, din Taiwan, afirmând că, în aceste condiţii, concursul ar trebui anulat.
"După toate dovezile, noul logo al Bucureştiului pare un plagiat. În aceste condiţii, concursul Primăriei ar trebui anulat. Fiecare leu cheltuit pentru această farsă ar trebui să revină la buget. Mai mult, ar trebui să inţelegem cum s-au putut irosi atâţia bani fără ca organizatorii să detecteze un foarte probabil plagiat care a fost descoperit de public în câteva minute. Oraşul Bucureşti a pierdut din nou timp şi resurse preţioase pentru un nimic de PR", a scris deputatul
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.