Un local din Sectorul 2 al Capitalei, care funcţiona fără autorizaţie, a fost închis de autorităţi, iar în acest caz au fost date amenzi în valoare de 10.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Este vorba despre clubul de muzica „Million Dollars” de pe Şoşeaua Mihai Bravu, potrivit unor surse.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat că poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie - Biroul de Ordine Publică, Serviciul de Poliţie Canină, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti au acţionat duminică, pentru asigurare a unui climat de siguranţă publică, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

„În urma activităţilor specifice a fost pusă în mişcare o acţiune de verificare a unui local, din Sectorul 2 al Capitalei, în cadrul căruia se desfăşoară diferite evenimente.

La faţa locului, s-a constatat faptul că localul respectiv îşi desfăşoară activitatea, fără a deţine autorizaţie de funcţionare sau altă autorizaţie care să îi permită efectuarea de activităţi comerciale.

În urma acestor constatări, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.500 de lei”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Sursa citată a menţionat că în acest caz a fost oprită temporar activitatea localului şi a fost sigilat blocul alimentar de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.