Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri la vizita pe care a făcut-o la Institutul Cantacuzino, că totul este bine organizat, la modul practic, nu teoretic, în vederea începerii vaccinării. Şeful statului a adăugat că deşi speră ca populaţia să se mobilizeze şi să se vaccineze pentru ca până în vară să putem scăpa de pandemie, asta nu înseamnă că restricţiile nu rămân în vigoare de Crăciun şi de Anul Nou, iar ele sunt obligatorii şi nu facultative.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Am vizitat centrul de depozitare pentru dozele de vaccin care vor începe să vină deja imediat după Crăciun. Aici, la Cantacuzino, s-a creat un centru special. Toate dozele de vaccin vor veni iniţial aici şi de aici vor fi distribuite în ţară. Este impresionant ce s-a realizat de la ultima vizită pe care ştiţi că am făcut-o împreună aici. S-a realizat o sală cu totul nouă pentru tipul de vaccin care necesită păstrare la temperatură joasă, s-a realizat un flux pentru vaccin, pentru personal, totul ca la carte. Acest container este o mostră, dar care poate fi replicată rapid de centrul de vaccinare în container, care poate fi folosit în zonele unde nu există altă posibilitate. Maşinile care duc cutiile cu vaccin le vedeţi aici şi am discutat cu toţi cei implicaţi procedurile, felul cum se transportă, pot să vă spun că totul este organizat. Totul este organizat nu teoretic – practic. Lucrurile vor funcţiona şi imediat după Crăciun vom intra direct în campania de vaccinare.e”, a afirmat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a adăugat că din luna ianuarie vor veni alte tranşe de vaccin, după această tranşă simbolică de 10.000 de doze pe care o vom primi. El a mai spus că vaccinarea este voluntară, însă speră ca populaţia să se mobilizeze şi să se vaccineze pentru a putea scăpa de pandemie până în vară.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Vreau să repet câteva lucruri despre cum va fi campania de vaccinare. Dozele de vaccin nu vin toate deodată, vin în tranşe. Prima dată vine o tranşă mai mică, simbolică, de 10.000 de doze, care va fi administrată imediat, încă în acest an. Şi începând din ianuarie, vin doze mai multe. Noi credem că cel puţin 100.000 de doze pe săptămână, sau mai mult, pe măsură ce se poate vaccina mai mult. În prima etapă, va fi vaccinat tot personalul medical. În a doua etapă va fi vaccinat personalul esenţial şi noi credem în martie, aprilie, mai este faza când va fi vaccinată populaţia generală. Important de ştiut – vaccinarea este voluntară, nu e nimeni obligat, dar noi recomandăm tuturor să se vaccineze, fiindcă această vaccinare este singura – repet – singura cale de a scăpa de pandemie. Vom avea diferite tipuri de vaccin. Toate sunt foarte bune, toate sunt autorizate la cele mai înalte standarde europene. Toate sunt eficiente, adică îşi fac efectul. Toate sunt sigure. Şi, în acest fel, vom putea, dacă ne mobilizăm şi mergem la vaccinare, până în vară, probabil, să scăpăm de această pandemie. Până atunci însă, şi aici vă rog să mă înţelegeţi foarte bine: până atunci trebuie să avem grijă şi să respectăm restricţiile!”, a completat Iohannis.

Preşedintele a atrads atenţia că restricţiile rămân în vigoare de Crăciun şi de Anul Nou, iar ele sunt obligatorii, nu facultative, iar cei care nu le respectă vor fi amendaţi de dispozitivele suplimentare ale MAI. Iohannis a îndemnat oamenii ca în timpul sărbătorilor să stea acasă cu familia.

„Am observat că foarte multă lume este interesată să ştie ce va fi de Crăciun şi de Anul Nou. Pot să vă spun ce va fi: restricţiile, toate restricţiile care sunt acum în vigoare, rămân în vigoare şi de Crăciun, şi de Anul Nou. Însă aceste restricţii nu sunt facultative. Aceste restricţii sunt obligatorii! Este interesul fiecărui român să respecte aceste restricţii pentru un motiv simplu: ca să nu ajungă el, sau copilul lui, sau părintele lui în spital. Atât de simplu este. Aceste măsuri sunt gândite pentru a ne proteja de boală. Ele trebuie respectate. Există dispozitive suplimentare organizate de Ministerul de Interne pentru cei care nu înţeleg vorba bună – vor avea surpriza neplăcută să fie amendaţi. Restricţiile, repet, nu sunt doar aşa, ca să fie, şi respectarea lor este obligatorie. Cred totuşi că majoritatea românilor înţeleg rostul acestor restricţii, înţeleg rostul măştii, rostul distanţării. Toate acestea sunt pentru a ne proteja de boală. Este foarte clar şi este foarte clar un lucru pe care îl observăm pe zi ce trece: aceste măsuri sunt corecte. Cu toţii vedeţi datele care se comunică zilnic oficial. Nu am scăpat de pandemie. Avem în fiecare zi mii de persoane care s-au infectat, însă numărul, de la o zi la alta, nu mai este în creştere, cum, din păcate, a fost, de exemplu, în noiembrie. Lucrurile s-au stabilizat şi se poate chiar observa o mică scădere, însă să nu o înţelegem greşit. Nu este momentul pentru relaxare! Chiar dacă începe campania de vaccinare, până când nu va fi toată lumea vaccinată nu putem să ne relaxăm! În timpul sărbătorilor, de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreţi să vă fie bine, staţi acasă cu familia!”, a concluzionat şeful statului. 

Klaus Iohannis a făcut vineri, alături de premierul interimar Nicolae Ciucă, o vizită la Centrul naţional de stocare a vaccinurilor COVID-19 din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.