Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că persoanele responsabile de tragedia de la Odorheiu Secuiesc, unde un elev a murit după ce clădirea internatului s-a prăbuşit, trebuie pedepsite. ”Atâta ştim, că de câteva zile se lucrează în jurul clădirii, s-a săpat un şanţ mai mare lângă clădire şi de două-trei zile copiii spun că s-au crăpat pereţii. Întrebarea este cine a dat aviz, cine a lăsat copii în clădire în timpul lucrărilor”, a adăugat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Nu există tragedie mai mare pentru un părinte decât să afle că i-a murit copilul. Este o tragedie şi nu ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva. Condoleanţe pentru familie. Una dintre fete e în drum spre Târgu Mureş, cu o fractură de coloană vertebrală, celelalte sunt la Odorheiu Secuiesc. Atâta ştim, că de câteva zile se lucrează în jurul clădirii, s-a săpat un şanţ mai mare lângă clădire şi de două-trei zile copiii spun că s-au crăpat pereţii. Întrebarea este cine a dat aviz, cine a lăsat copii în clădire în timpul lucrărilor, am înţeles că urma să intre în reparaţii capitale şi dacă lucrările s-au făcut conform avizelor, proiectului. Cei responsabili trebuie pedepsiţi. Eu, ca şi părinte, când trimit copilul la şcoală, vreau să ştiu că este în siguranţă şi orice părinte asta îşi doreşte. E o tragedie ceea ce s-a întâmplat. Nu ar fi trebuit şi nu trebuie să se intâmple în România aşa ceva”, a declarat Kelemen Hunor, luni, la Digi24.
 
Întrebat dacă este găseşte vreo responsabilitate în acest caz, Kelemen Hunor a afirmat că autorităţile locale dau avizul de reparare a unei clădiri şi se ocupă şi de şantier.
 
”E mult prea hazardat să arăt eu cu degetul, pentru că nu cunoaştem proiectul, avizele date, nu cunoaştem deciziile luate la faţa locului, findcă nici preşedintele, nici ministrul Educaţiei, nici Guvernul, nu dă aviz pentru o lucrare şi nu supraveghează o lucrare. Asta este în responsabilitatea autorităţilor locale. Nu am cum să arăt cu degetul, până când nu văd exact ce s-a întâmplat. În 2022 şi 2023 guvernul, din care făceam şi eu parte, am aprobat 4 proiecte naţionale pentru renovarea clădirilor de risc seismic şi chiar ultima lege cred că a fost aprobată în aprilie sau mai. Am făcut un proiect uriaş şi am creat condiţiile legale şi financiare pentru a reabilita aceste clădiri pentru că sunt multe clădiri în România care sunt într-o stare deplorabilă şi nu s-a făcut mai nimic. Dar de aici până la cadrul legislativ şi sursele de finanţare, drumul este mult mai lung”, a declarat Kelemen Hunor.
 
Liderul UDMR a adăugat că marţi dimineaţă toate instituţiile implicate în acest caz au fost convocate de prefect.
 
”Am vorbit cu prefectul, mâine dimineaţă se vor întâlni cu toate instituţiile, să vadă avizele, să vadă tot ce trebuie văzut în acest caz, fiindcă responsabilii trebuie să plătească”, a spus Kelemen Hunor.
 
Un perete al internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit, luni. O victimă a decedat, o alta are traumatisme severe, fiind intubată, iar celelalte două victime sunt conştiente şi au diverse traumatisme. Clădirea aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.