Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numitului prinţ declarase în faţa instanţei că clientul său se afla în La Valletta ca invitat la un eveniment organizat de Cavalerii de Malta, iar în momentul arestării, acesta a fost "umilit în faţa unor demnitari din toată Europa".
În comentariile făcute în urma cazului, Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta a ţinut să precizeze că prinţul nu are nicio legătură cu ei. "Prinţul Paul nu este membru al ordinului nostru şi nu a fost niciodată invitat la niciunul dintre evenimentele noastre", a declarat ambasadorul Ordinului Suveran, Augusto Ruffo di Calabria, pentru Times of Malta.
Ordinul Suveran Militar de Malta revendică continuitatea ordinului original al Cavalerilor Ospitalieri (Cavalerii de la Malta).
În vârstă de 75 de ani, Paul de România a fost arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, şi a fost dus luni în faţa instanţei, unde i s-a refuzat eliberarea pe cauţiune din cauza gravităţii acuzaţiilor care i se aduc.
Prinţul Paul-Philippe a fugit din România în 2020, când a fost condamnat la aproape 3 ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie legată de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare din apropierea Bucureştiului, cărora le-a pretins în mod fals proprietatea, menţionează Times of Malta.
Prezent în instanţă însoţit de soţia sa, Lia, acesta a fost întrebat ce profesie are şi a răspuns că este "membru al familiei regale" şi că locuieşte la Paris.
El s-a opus extrădării.
"UMILIT ÎN FAŢA DEMNITARILOR"
Inspectorul de urmărire penală Roderick Spiteri a prezentat documente, inclusiv mandatul european de arestare, copii digitale ale hotărârilor judecătoreşti şi certificatul procurorului general care a dat undă verde cererii. Procurorul a prezentat o mostră de amprente digitale trimisă de autorităţile române împreună cu o fotografie a bărbatului căutat pentru a dovedi că cel arestat este prinţul Paul. Inspectorul a declarat în faţa instanţei că inculpatul este căutat pentru corupţie pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea de trei ani şi patru luni.
Avocatul lui Paul de România, Jason Azzopardi, a declarat în faţa instanţei că acesta se afla în Malta pentru un eveniment organizat de Cavalerii de Malta şi că a fost "umilit în faţa unor demnitari din toată Europa" în timpul arestării sale de duminică seara. Avocatul a mai spus că prinţul înţelege pentru ce este căutat, dar, deşi documentele spun acest lucru la prima vedere, "acel document este motivat politic".
De asemenea, avocatul a argumentat că mandatul european de arestare se bazează pe acuzaţii de corupţie formulate în România şi a prezentat o decizie a Curţii de Apel din Paris de anul trecut care a concluzionat că în România a existat un eşec sistematic al sistemului.
În iunie 2022, Paul-Phillipe a fost prins pe stradă la Paris, dar Curtea de Apel din Paris a refuzat extrădarea sa în România, menţionează Times of Malta.
Avocatul Azzopardi a descris mandatul european de arestare ca fiind un act de "răzbunare" din partea duşmanilor prinţului din România. Apărarea a prezentat, de asemenea, dovezi ale unor decizii pronunţate de instanţele din Paris de anul trecut şi a declaraat că mandatul de arestare este "un nonsens".
"Acest lucru arată modul în care o ţară europeană serioasă, şi anume Franţa, a tratat cererea ilegală de arestare a acestui domn", a spus el.
O decizie pronunţată de Curtea de Apel din Paris a fost confirmată de Curtea de Casaţie, iar acest lucru în sine a fost "cu totul excepţional", a arătat avocatul.
Avocaţii săi au oferit şi o adresă fixă pentru clientul lor, la o reşedinţă din La Valletta aparţinând unui marchiz. Aceasta se află chiar după colţ de secţia de poliţie, iar prinţul ar fi fost dispus să meargă să semneze carnetul de cauţiune "chiar şi de trei ori pe zi", dacă este necesar.
Dar instanţa prezidată de magistratul Caroline Farrugia Frendo a respins totuşi cererea de eliberare, după ce procuratura a obiectat cu privire la gravitatea acuzaţiilor şi la faptul că se doreşte ca acuzatul să execute pedeapsa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.