Jandarmeria Capitalei anunţă că a identificat jandarmul care a fost filmat sâmbătă seară când lovea manifestanţii din Piaţa Universităţii, urmând ca, în baza anchetei interne, să fie stabilite cauzele care au dus la acest comportament. Reprezentanţii instituţiei subliniază că a fost o acţiune individuală şi nu a întregului dispozitiv, precizând că există situaţii în care jandarmii din prima linie pot fi supuşi unei presiuni mari care poate duce la astfel de comportamente.
Jandarmeria Capitalei informează că în cadrul anchetei interne va fi analizat punctual momentul în care jandarmul, a cărui identitate este cunoscută, a lovit manifestanţii din Piaţa Universităţii atunci când aceştia au rupt cordonul de jandarmi şi au împins gardurile de siguranţă, pentru a stabili ce anume a dus la o astfel de atitudine.
Reprezentanţii instituţiei afirmă că sunt situaţii în care jandarmii din prima linie, din cauza faptului că stau foarte multe ore în picioare în condiţii meteorologice deosebite, pot fi supuşi unei presiuni mari, care poate genera şi astfel de reacţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Responsabilitatea acestei acţiuni punctuale, a unui jandarm, va fi stabilită de verificările interne. Explicaţiile însă sunt necesare pentru a înţelege întregul context şi a nu judeca distorsionat o misiune de ordine publică care, în ansamblu s-a desfăşurat în condiţii de normalitate, fără a exista incidente majore, persoane rănite sau distrugeri ale bunurilor publice”, se arată în mesajul postat de Jandarmeria Capitalei pe pagina sa de Facebook.
Aceasta precizează, referitor la situaţia din pasajul de la Universitate, că decizia de a bloca, în intervale scurte de timp, accesul persoanelor în Piaţă a fost luată pentru a evita apariţia unor busculade, pentru că Piaţa Universităţii era blocată şi „era nevoie de o ieşire controlată a persoanelor”. În ceea ce priveşte filtrele, acestea au avut scop preventiv, precizează Jandarmeria, iar filtrele şi-au dovedit eficienţa, pentru că în urma controalelor au fost găsite mai multe obiecte periculoase. Persoanele care aveau asupra lor astfel de obiecte au fost duse la Poliţie, iar pe numele lor au fost deschise dosare penale.
Imagini cu jandarmul care loveşte cu pumnul participanţi la protestele de sâmbătă din Piaţa Universităţii au fost distribuite intens pe reţelele sociale provocând reacţii vehemente.
Bărbatul îi loveşte puternic de mai multe ori cu pumnul pe unii dintre cei care încearcă să forţeze cordonul de jandarmi pentru a ocupa carosabilul. Acesta a fost singurul moment în care s-au produs violenţe în Piaţa Universităţii, unii dintre participanţi susţinând că la originea lor s-a aflat un grup de câteva zeci de persoane, unele dintre acestea fiind ulterior eliminate din rândurile protestatarilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.