Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a oficiat, vineri, o slujbă la Catedrala Arhiepiscopală după sancţiunea primită din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. El a ţinut apoi slujba de Sfinţire Mică a Apei, după care i-a stropit cu apă sfinţită pe cei prezenţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au anunţat că, vineri dimineaţa, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a săvârşit Sfânta Liturghie şi a oficiat slujba de Sfinţire Mică a Apei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.

El a fost aşteptat şi de jurnalişti, care au dorit să îl întrebe despre deciziile luate de Sfântul Sinod în ceea ce îl priveşte. Arhiepiscopul Tomisului nu a făcut declaraţii, iar la un moment dat a intrat în Catedrala Arhiepiscopală, însoţit de câţiva credincioşi, iar apoi uşile acesteia au fost închise.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a ieşit apoi în faţa catedralei unde se aflau mai multe butoaie cu apă pe care le-a sfinţit, după care Arhiepiscopul Tomisului i-a stropit pe cei prezenţi cu apă sfinţită.

Sfântul Sinod a decis ca Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, să nu mai fie invitat la Sfânta Liturghie organizată în alte eparhii, până când nu va renunţa la rostirea Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare.

De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului mai este acuzat de reprezentanţii Sfântului Sinod şi de hirotonirea unor teologi care nu îndeplinesc condiţiile legale, fiind invocat inclusiv cazul a doi angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii, care ”au solicitat să slujească în capela militară, fără a susţine însă examenul de promovare în clerul militar.

Lui IPS Teodosie i se mai reproşează şi că în cadrul emisiunii de la Radio Dobrogea oferă răspunsuri ascultătorilor care ”creează un număr mare de reacţii şi solicitări de clarificări din partea credincioşilor formulate de obicei către Patriarhia Română”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.