Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat că inteligenţa artificială este fără legătură cu realitatea şi a precizat că aceasta se substituie raţiunii omului şi „îl aduce pe acesta aproape nelucrător”, menţionând că acest lucru nu este bun.
Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat de un ascultător într-o emisiune de la Radio Dobrogea, ce părere are despre inteligenţa artificială, “care pe de o parte pare să faciliteze anumite lucruri, dar pe de altă parte substituie omul şi în unele cazuri chiar pe Dumnezeu, în mintea unora”
“Da, sigur, inteligenţa artificială este, aşa cum îi spune numele, fără legătură cu realitatea De aceea, substituindu-se raţiunii omului îl aduce pe om aproape nelucrător. Şi aceasta nu e bine. Un calculator a înlocuit gândirea şi multe altele. E bun calculatorul, dar nu folosit exagerat. E mult mai folositor să citeşti o carte pe pagini scrise pe hârtie decât un calculator. Iată putem citi Sfânta Scriptură şi de pe calculator, adevărat este. Să fim atenţi ce citim. Aceasta e ştiinţă, nu inteligenţa artificială”, a explicat ÎPS Teodosie.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.