Preşedintele Klaus Iohanis şi-a exprimat îngrijorarea faţă de faptul că sunt aproape 15.000 de cazuri de infectări cu COVID şi peste 330 de decese raportate miercuri şi a precizată că „este o catastrofă”. El a vorbit şi despre creşterea continuă a preţurilor la electricitate şi a subliniat că România are nevoie de un Guvern.
„Sunt foarte îngrijorat. Recunosc. Am primit datele de astăzi despre pandemie. Avem aproape 15.000 de cazuri. Din păcate, avem peste 330 de decese astăzi. Este o catastrofă. Preţurile la electricitate cresc în continuare. Avem nevoie de un Guvern, nu avem nevoie de acuzaţii reciproce, de abordări orgolioase, cinice. Avem nevoie de abordări mature şi trebuie să găsim o ecuaţie prin care se formează un Guvern”, a afirmat Klaus Iohannis după participarea miercuri la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest de la Brdo, Slovenia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.