Profesorul Alexandru Rafila a explicat într-un interviu acordat News.ro că persoanele nevaccinate nu trebuie să fie discriminate în niciun fel pentru decizia pe care au luat-o. În opinia sa, testarea înainte de accesul într-un spaţiu închis trebuie luată în considerare. Rafila: "Aplicarea în mod unitar la nivelul tuturor ţărilor europene a aceluiaşi set de măsuri nu ar mai crea tensiuni şi discriminări între cetăţeni"
"Important este ca atunci când intri într-un spaţiu închis , riscul de transmitere al bolii să fie diminuat la maximum. Lucrul acesta se poate obţine în două feluri. Fie prin vaccinare, fie prin testare. Diferenţa trebuie să fie legată doar de durata valabilităţii unui astfel de certificat verde, dacă vreţi. Este deja bine cunoscută această durată de 72 de ore pentru un test PCR, 24 de ore pentru test antigenic şi o durată mai mare pentru o persoană care a fost vaccinată sau care a trecut prin boală. Toate aceste eventualităţi trebuie luate în considerare, ele practic sunt şi reglementate sau recomandate de Comisia Europeană şi atunci cred că aplicarea în mod unitar la nivelul tuturor ţătilor europene a aceluiaşi set de măsuri, cred că este binevenită şi nu ar mai crea niciun fel de tensiuni sau discriminări între cetăţeni. Una este să convingi omul că e bine să se vaccineze şi altceva este să produci discriminări sau lucruri de genul acesta care până la urmă cred că nu fac bine şi chiar pot să scadă, dacă vreţi, nu neapărat încrederea, dar disponibilitatea pentru vaccinare, pentru că oamenii trebuie convinşi, nu trebuie forţaţi. E o nuanţă asupra căreia trebuie să reflectăm", a explicat prof. Rafila
Campania de vaccinare a început să meargă prost de acum două luni, spune profesorul Rafila. Expertul consideră că procesul de vaccinare trebuie explicat foarte bine în continuare tuturor categoriilor sociale. Rafila: "Trebuie o informare mult mai explicită în ceea ce priveşte condiţiilor românilor de plecare în străinătate, ea lipseşte cu desăvârşire, sunt hotărâri ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care nu sunt explicate"
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Campania de vaccinare a început să meargă prost de acum două luni. Acum două luni, prim-ministrul României a generat două angajamente că până la data de 1 iunie vor fi vaccinate 5 miloane de persoane. Suntem aproape la 1 august iar cele 5 milioane de persoane încă nu au fost vaccinate. Mai mult, până la 1 august era avansată cifra de 10 milioane de persoane vaccinate. Este în mod evident o lipsă de înţelegere a modului în care merge campania de vaccinare. Imediat, la câteva săptămâni, au urmat declaraţii legate de faptul că nu are niciun fel de importanţă câte persoane se vaccinează şi important este să avem cazuri puţine. Acum avem cazuri puţine, dar în toamnă vom avea mai multe. Eu cred că noi trebuie să fim consecvenţi, să recomandăm vaccinarea şi să explicăm vaccinarea că şi acesta este un lucru care trebuie explicat bine tuturor, indiferent de categoria socială sau mediul de provenienţă. Pe de altă parte, mai ales că discutăm de o perioadă de concedii, în care vedeţi că se schimbă condiţiile de acces în România, pentru că ţările în care românii călătoresc şi din care revin sunt în scenariul verde, galben sau roşu, iar asta se schimbă când oamenii sunt în deplasare. Trebuie o informare mult mai explicită în ceea ce priveşte condiţiile românilor de plecare în străinătate, ea lipseşte în totalitate. Sunt pur şi simplu nişte hotărâri ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care nu sunt explicate. Sunt familii cu copii care fac vacanţă în Grecia atunci când Grecia e în scenariul galben, cum este în aceste zile, testarea se poate face pentru copii şi la întoarcere. În scenariul roşu acest lucru nu e posibil, iar copilul ar trebui să intre în carantină. Aceste lucruri care nu sunt explicate creează confuzie, tensiune, nemulţumire şi cred că lucrul acesta a fost dovedit cu prisosinţă în ultimele luni, iar rezultatul campaniei de vaccinare, care este un insucces evident, se datorează acestui tip de abordare", a explicat pentru News.ro Profesorul Alexandru Rafila.
Previziuni pentru toamnă. Alexandru Rafila spune că nu poate confirma şi nici infirma ceea ce spune medicul Valeriu Gheorghiţă, că la sfârşitul lunii septembrie vor fi înregistrate 1.500 de cazuri zilnic. Specialistul atrage însă atenţia asupra faptului că deja numărul de reproducere al infecţiei a crescut în ultimele două săptămâni. Rafila: "O persoană infectată îmbolnăveşte mai mult de o persoană"
"Nu putem să anticipăm cu mare exactitate ce se va întâmpla în România. De exemplu, domnul doctor Gheorghiţă, care este o persoană optimistă, spunea că la sfârşitul lunii septembrie vor fi 1.500 de cazuri pe zi. Nu pot să confirm sau să infirm o astfel de estimare. La ce mă uit, iar acestea sunt lucruri care sunt concrete, mă uit la faptul că numărul de reproducere al acestei infecţii este supraunitar şi este supraunitar de două săptămâni. Asta îmi arată că o persoană infectată îmbolnăveşte mai mult de o persoană şi mai observăm ceva, că numărul de cazuri înregistrate săptămânal s-a dublat în ultimele două săptămâni. Dacă acest procent va continua şi se va accelera, ceea ce este posibil, mai ales ţinând cont de două elemente, de mobilitatea populaţiei în această perioadă şi prezenţa tulpinii Delta, atunci singur că putem să ne gândim că în luna septembrie pot apărea nişte mii de cazuri. Acum, că discutăm de o mie, două mii sau patru mii de cazuri, este greu de stabilit, mai ales că aceste variaţii săptămânale, câteodată, sunt foarte mari. Sunt ţări, de exemplu cum e Olanda, în care de două săptămâni, numărul de cazuri a crescut de cinci ori. Aceste cazuri pot să apară, preponderent, la populaţia nevaccinată, în mod evident. Sigur, sunt şi persoane vaccinate care fac infecţia, dar nu fac complicaţii şi decesul este evitat. Acest lucru este foarte bine pe plan individual şi pe planul sănătăţii publice, pentru că nu supra-încărcăm sistemul de sănătate cu cazuri care au nevoie de spitalizare. În România, avem o acoperire vaccinală de circa 30 la sută, faţă de o medie la nivelul Uniunii Europene undeva între 55 şi 60 la sută. Asta arată că în România, dacă vă apărea un număr mai mare de cazuri în perioada următoare, ele vor afecta preponderent această populaţie nevaccinată care este majoritară, 70 la sută. Din rândul acestui procent de populaţie, se vor selecta cazuri care necesită spitalizare care pot duce la complicaţii sau deces. Dacă populaţia vaccinată este într-o proporţie mult mai mare, şi proporţia cazurilor grave şi a deceselor este mai mică. Insuccesul Guvernului în a convinge populaţia, e vorba de lipsa unei campanii serioase şi profesioniste de informare, de convingere prin informare, nu măsuri coercitive . Nu a existat în ultimele luni, iar lucrul acesta a dus la acest decalaj evident în care România a reuşit să vaccineze doar jumătate din cei care au fost vaccinaţi în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană", a detaliat prof. Rafila.
Profesorul Rafila, despre condiţiile în care va începe anul şcolar în toamnă. Rafila: "Este foarte bine ca profesorii nevaccinaţi să fie testaţi, trebuie găsită o modalitate şi pentru elevi să fie testaţi"
"E foarte bine să fie testaţi, trebuie găsită o modalitate şi pentru elevi să fie testaţi. Discutăm de copii cu vârsta până la 12 ani care nu au acces la vaccinare, pentru că nu este recomandată vaccinarea decât după 12 ani. Mai mult, foarte mulţi copii cu vârsta mai mare de 12 ani nu au fost vaccinaţi, pentru că nu a existat o campanie dedicată părinţilor în care să fie informaţi de ce trebuie vaccinaţi copiii, părinţii trebuie convinşi că este util să îşi vaccineze copiii. Accesul la testare trebuie să fie neîngrădit, testarea periodică a profesorilor ar putea să asigure condiţiile de funcţionare în siguranţă a şcolilor, dar trebuie completată şi cu testarea elevilor, mai ales a celor simptomatici, sau periodic dacă se găseşte o soluţie logistică care să permită acest lucru. Lucrul acesta trebuie organizat din timp, pentru că dacă o să aşteptăm să înceapă şcoala şi după să organizăm testarea, o să ajungem în impas. Nu mai este decât o lună şi jumătate, aşa că, pe lângă renovarea şcolilor, trebuie să existe şi o organizare logistică a unei testări permanente pentru cei nevaccinaţi.
Eu ştiu că peste 80 la sută din medicii din România s-au vaccinat. În aceste luni de vară poate o să ne convingem majoritatea colegilor să se vaccineze. Bănuiesc că şi Colegiul Medicilor este implicat în astfel de activităţi şi cred că la fiecare loc de muncă unde îşi desfăşoară activitatea personalul medical, cred că fiecare unitate trebuie să organizeze secţiuni de informare, să stea de vorbă cu cei care nu s-au vaccinat şi să îi convingă. Noi am făcut asta la Matei Balş şi avem doar doi colegi care nu s-au vaccinat, dar sper ca în perioadă viitoare să îi convingem", a afirmat profesorul Rafila.
Lipsa de medici ATI, o problemă acută în România. Trebuie să existe o planificare a modului în care sunt furnizate serviciile de terapie intensivă, este de părere medicul
"Există o singură soluţie. O colaborare cu corpul profesional, cu societatea profesională şi Colegiul Medicilor, cu care să se lucreze în parteneriat, să existe o planificare a modului în care sunt furnizate serviciile de terapie intensivă şi nu ştim ce se va întâmpla cu acel program de european de control al bolilor prin care anumiţi medici din anumite specialităţi- pot fi boli infecţioase, pneumolgie- erau pregătiţi printr-un modul scurt prin care să acorde tratament de terapie intensivă în condiţii speciale. Sunt colegi care au absolvit astfel de cursuri. Una este să te pregăteşti pentru o situaţie de criză , iar una este să o previi", a atras atenţia Alexandru Rafila.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.