Pompieri, jandarmi şi salvamontişti din Alba intervin, sâmbătă seară, după ce un grup de turişti, împreună cu ghidul, a rămas blocat întrucât traseul montan pe care îl parcurgeau, din Cheile Râmeţului spre Brâna Caprei, a fost afectat în urma ploilor abundente. Turiştii vor fi ajutaţi să ajungă la autospecialele de pompieri, cu care vor fi transportaţi în locul unde au parcat maşinile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Prin SNUAU 112 a fost primit un apel de la un ghid montan cu privire faptul că, în timp ce se deplasa cu un grup de 24 de turişti din Cheile Râmeţului spre Brâna Caprei, traseul montan pe care aceştia îl parcurgeau a fost afectat ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice, nemaiputând sa se întoarcă spre Cheile Râmeţului”, a transmis, sâmbătă seară, ISU Alba.

Astfel, 21 dintre turişti au ajuns la şcoala din satul Cheia, iar ceilalţi 3 turişti, împreună cu ghidul, mai au de parcurs aproximativ 40 de minute de mers pe jos până la aceeaşi locaţie, rămânând în zona Brâna Caprei.

Acolo au fost trimise forţe de la ISU Alba (un ofiter, 5 subofiţeri, un maistru militar, un microbuz, o Autospecială de Primă Intervenţie şi Comandă, un Echipaj de Prim Ajutor şi o Autospecială de Transport Personal şi Victime Multiple - pentru evaluarea turiştilor şi transportul acestora), IJJ Alba ( o maşină şi patru jandarmi), Salvamont Alba (două maşini, 6 persoane).

”Turiştii vor fi evacuaţi pedestru până la autospecialele de pompieri. După evaluarea medicală, aceştia vor fi  transportaţi spre locul unde au parcate autoturismele, respectiv Valea Mănăstirii”, a precizat sursa citată.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.