Salvaţi Copiii România lansează aplicaţia INFOMama, singura aplicaţie de informare medicală pentru gravide şi mame cu copii până într-un an, prin care acestea vor fi monitorizate şi informate periodic, cu ajutorul unui sistem de notificări personalizate. Potrivit organizaţiei, 17,2% dintre naşteri au avut loc fără control prenatal în 2023, iar un sfert dintre naşterile provenite de la minore şi adolescente nu au beneficiat de îngrijire prenatală. Mai mult, aproape 38,3% dintre copiii morţi în primul an de viaţă au avut ca principală cauză de deces afecţiuni a căror origine se situează în perioada perinatală, ceea ce arată importanţa vitală a controalelor medicale în timpul sarcinii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aplicaţia de informare medicală este creată de specialiştii Salvaţi Copiii România, cu sprijinul medicilor neonatologi, pediatri, ginecologi şi psihologi.INFOMama este destinată atât gravidelor, cât şi mamelor şi specialiştilor în sănătate şi oferă o gamă largă de informaţii cu privire la analizele, ecografiile şi consultaţiile obligatorii în timpul sarcinii, drepturile gravidei salariate, nesalariate sau minore, nutriţia în timpul sarcinii, sănătatea psihologică în timpul sarcinii, îngrijirea nou-născuţilor la termen şi îngrijirea nou-născuţilor prematuri, importanţa vaccinării, importanţa alăptării şi acordarea primului ajutor nou-născutului.



Cu ajutorul aplicaţiei INFOMama gravidele îşi pot crea un profil şi vor fi anunţate prin notificări care sunt analizele, ecografiile şi consultaţiile pe care trebuie să le facă în timpul sarcinii şi care sunt drepturile lor.  

„Soluţia digitală îşi propune să reducă decalajele dintre urban şi rural pentru a facilita accesul la servicii medicale, în special în zonele rurale dezavantajate, unde infrastructura este insuficient dezvoltată. Soluţiile digitale au potenţialul de a îmbunătăţi accesul la informare medicală în zonele rurale. Totuşi, pentru implementarea sustenabilă, este necesară o abordare etică şi adaptată nevoilor locale, alături de eforturi pentru depăşirea barierelor tehnologice, culturale şi legale. Profesioniştii din domeniul sănătăţii care lucrează în mediul rural trebuie să beneficieze de programe de instruire adaptate pentru a învăţa să utilizeze tehnologia, asigurând astfel atât îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite, cât şi menţinerea lor în pas cu progresul tehnologic. Este nevoie de sprijin comunitar pentru a reduce disparităţile şi a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă”, a subliniat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii.

Dezvoltarea aplicaţiei este posibilă datorită unui grant acordat de MSD for Mothers.

Aplicaţia poate fi descărcată gratuit şi instalată în câteva secunde prin Google Play sau App Store.

Organizaţia Salvaţi Copiii explică de ce este utilă şi necesară această aplicaţie, mai ales pentru zona rurală. Astfel, 17,2% dintre naşteri au avut loc fără control prenatal în 2023, iar 25% dintre naşterile provenite de la minore şi adolescente nu au beneficiat de îngrijire prenatală şi tot mai mulţi părinţi aleg să nu îşi vaccineze copiii. De asemenea, potrivit organizaţiei, cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor din România au reprezentat mai puţin de jumătate din media UE (1.626,57 euro în România, faţă de media UE de 3.684,55 euro - Eurostat), iar sistemul de sănătate rămâne preponderent centrat pe spitale, cu cheltuieli relativ mari pentru spitale şi un număr foarte ridicat de paturi (7,2 la 1000 de locuitori în 2021), în comparaţie cu media UE (4,8 la 1.000).

„Deşi sistemul de asigurare socială de sănătate este obligatoriu, aproximativ 25% din populaţie a rămas neasigurată în 2022 – în special în zonele rurale. România este pe penultimul loc într-un clasament european care clasifică sistemele naţionale de sănătate din punctul de vedere al pacientului, conform Indexului European al Serviciilor de Sănătate. Datele statistice sunt alarmante: în perioada 2019-2023, s-au înregistrat 38.865 de naşteri în rândul mamelor minore, dintre care 3.614 au fost la fete cu vârsta sub 15 ani. Aceste cifre plasează România într-o poziţie critică la nivel european în ceea ce priveşte incidenţa sarcinilor la adolescente, apropiind ţara noastră, din punct de vedere statistic, cu alte continente (Africa ori Asia)”, informează organizaţia.

Cercetările recente efectuate de Salvaţi Copiii România în aprilie 2024 au arătat că o treime dintre fetele care au devenit însărcinate înainte de majorat provin din familii unde mama a trecut prin aceeaşi experienţă, iar o cincime dintre ele sunt la rândul lor născute din mame adolescente.

„Această situaţie este strâns legată de sărăcia extremă. Peste 70% dintre fetele însărcinate minore şi 52% dintre mamele minore nu au niciun venit personal lunar, doar 39% dintre fetele însărcinate şi 24% dintre mamele minore continuându-şi educaţia. Cu toate că România înregistrează un număr mare de mame minore, jumătate dintre gravidele minore din mediile rurale defavorizate din România nu au fost în timpul sarcinii la niciun control ginecologic şi nu au făcut ecografiile recomandate, arată datele studiilor Salvaţi Copiii România”, arată organizaţia.

Potrivit Salvaţi Copiii, România continuă să deţină o poziţie nedorită în topul ţărilor europene cu cele mai ridicate niveluri ale mortalităţii infantile, locul întâi, la egalitate cu Slovacia, cu o rată de 5,6 la mie, peste media Uniunii Europene de acum 20 de ani. În mediul rural, rata mortalităţii infantile este mult peste cea din mediul urban - 6,6 faţă de 4,6 la mia de copii născuţi vii (INS 2023), cauzele majore fiind accesul îngreunat la servicii medicale şi slaba dotare cu aparatură medicală a cabinetelor medicale.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.