Şefa Secţiei de Boli Infecţioase Copii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Vasile Ramona, afirmă că personalul este ”în stare de şoc” în urma incendiului care a dus la decesul a doi pacienţi. ”Nu cred că trebuie să fim puşi la zid, ne dăm dat toată silinţa şi am făcut toate eforturile”, spune medicul, subliniind că incidentul vine după luni bune de funcţionare la capacitate maximă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Noi, cadrele medicale de acolo din locaţie, suntem în stare de şoc că s-a putut întâmpla la noi aşa ceva pentru că avem un personal extrem de instruit, dovadă şi modul în care s-a acţionat. Deşi era ora aceea, la ora 4 şi ceva, din spusele colegelor mele care au fost înăuntru, infirmiera şi asistenta au intrat la bolnavul respectiv pentru a-i accesa recondiţionarea măştii de CPAP. Asistenţa a făcut manevrele necesare, după care a plecat să ia un pulsoximetru în ideea să fie monitorizată saturaţia în permanenţă. A rămas lângă pat infirmiera. Nu ştiu prin ce manevră, asta ne-o va spune ea, a izbucnit acea flamă care pe ea a luat-o de la picioare şi imediat s-a aprins combinezonul. Iar când a ieşit, pentru că era aproape de uşă, a ieşit afară şi a strigat foc, infirmiera, cea de-a doua, a intervenit direct cu extinctorul şi a reuşit să minimalizeze cât se poate”,  a afirmat medicul Ramona Lucia Vasile. 

Aceasta  a precizat că şi ceilalţi angajaţi aflaţi în spital au intervenit cu extinctoare, pentru a limita pe cât posibil efectele incendiului.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În acel moment, în secţie se aflau 21 de pacienţi, două asistente şi două infirmiere, conform normativului. În salon se aflau doi pacienţi şi mai exista un pat care nu era ocupat.  

Medicul a precizat că restul secţiei este ”intact” şi va putea fi funcţional, după verificări, în urma incendiului în celelalte saloane intrând doar fum, care nu a produs pagube.  

Şefa secţiei a precizat că nu îşi explică cum a fost posibilă izbucnirea incendiului, mai ales că dintre cele două ferestre ale salonului una era deschisă.  

”Noi suntem stupefiaţi că s-a putut întâmpla aşa ceva. Suntem după luni de zile de funcţionare la capacitate maximă. Întotdeauna bolnavii au fost îngrijiţi şi oricare dintre dumneavoastră dacă îmi permiteţi s-o spun, dacă aţi avea pe cineva din familie, cred că prima dată aţi solicita să fie internat la infecţioase. Ne-am dat silinţa şi totdeauna am răspuns la telefoane, am dat relaţii la aparţinători. Nu cred că trebuie să fim puşi la zid, ne dăm dat toată silinţa şi am făcut toate eforturile. Managerul ne-a fost întotdeauna aproape. Am făcut acolo un nucleu de oameni şi cred că ar trebui să continue echipa aceea până vom scăpa măcar de acest val şi dacă va veni altul”, mai spune medicul. 

În incendiul izbucnit joi dimineaţă au murit doi pacienţi.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.