Tenismanul Ilie Năstase, căruia i-a fost deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, acuză poliţiştii că au fost agresivi cu el atunci când i-au cerut să sufle în aparatul alcooltest, spunând că l-au tras cu forţa din maşină şi l-au trântit la pământ pentru a-i pune cătuşele. Năstase afirmă că i-a fost recoltat şi sânge pentru testul pentru consumul de droguri, întrebându-se de ce a fost nevoie să facă şi asta şi a adăugat că era suficient de conştient pentru a conduce maşina, locuind aproape de Parcul Herăstrău, unde a fost oprit de echipajul de poliţie. Tenismanul spună că va sesiza CEDO şi va cere daune de câteva milioane de euro.
„Miliţienii, că nu pot să le zic poliţişti. Poliţiştii sunt altfel, înţeleg, nu sunt agresivi, te iartă. Am făcut doi metri din Parcul Herăstrău şi m-au oprit. M-au întrebat: aţi băut? Am zis da, am băut trei beri. Haideţi, domnul Năstase, aţi stat trei ore acolo, aţi băut mai mult. Mă pândeau. Am zis că am mâncat în alea trei ore. Şi m-am enervat că nu m-au crezut. M-au pus să suflu. Am spus că nu suflu, vreau să merg la miliţie şi acolo suflu. Nu au mai aşteptat să mergem civilizat. M-a tras unul din maşină, m-a dat cu faţa de asfalt, s-a urcat unul cu picioarele pe mine şi mi-a pus cătuşele. Şi au zis acum mergem. Păi nu era mai frumos să mă ducă fără cătuşe şi să îmi facă testul acolo?”, a povestit vineri Ilie Năstase la Antena 3.
El a spus că poliţiştii i-au recoltat şi sânge pentru a-i face testul pentru consumul de droguri, afirmând că agenţii „sunt duşi” şi întrebându-se de ce mai era nevoie şi de acest test.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Într-un fel m-au bătut înainte. După ce mi-a făcut testul alcool, a ieşit 0,05 şi după ce au zis că trebuie să îmi dea amendă de 1.000 de lei, a venit un alt miliţian şi a spus că trebuie să îi luăm sânge lu ăsta, că a băut. Păi dacă mi-ai făcut testul pentru alcool de ce mai trebuie să îmi iei şi sânge? Mi-au luat şi test pentru droguri. Ce înseamnă asta? Oamenii ăştia sunt duşi. 0,05. Aşa scrie şi în procesul verbal şi în amendă”, a mai spus Năstase.
Tenismanul a adăugat că are răni la mâini din cauza cătuşelor şi că este acuzat că ar fi fost agresiv, precizând însă că nu a fost nicio clipă agresiv fizic, ci poate doar verbal.
Ilie Năstase a afirmat că era conştient şi că putea conduce maşina, pentru că locuieşte aproape de Parcul Herăstrău şi că nu reprezenta un pericol public, aşa cum au spus poliţiştii.
„Eram conştient că pot să conduc, pentru că stau foarte aproape. Mi-au spus că eram un pericol public. Dacă m-ai oprit la trei metri, care era pericolul public? Eu nu am mai putut să iau maşina, nu am condus-o. Ei au filmat, dar doar când eram în maşină cu ei. Au filmat doar ce au vrut ei, ce îi avantaja pe ei. La secţie erau 2.000 de miliţieni, unii mai râdeau, erau fericiţi că au prins un peşte mai mare. Nu îi interesează pe ei”, acuză tenismanul.
Întrebat ce va face mai departe, Ilie Năstase a spus că va sesiza CEDO şi va cere daune de câteva milioane de euro
„Mă duc să îmi iau certificat medico-legal. O să mă duc la CEDO. Nu mă duc la doamna Dan (ministrul de Interne, Carmen Dan, n.r.), că nu o interesează. Mă duc direct acolo. Le cer daune de 2 milioane de euro. Trei, cinci, şi le dau la copiii săraci din România. Am răni la mâini. Ei trebuiau să reacţioneze altfel. Nu te îmbeţi din trei beri dacă mănânci. Erau trei maşini de poliţie. Cred că nu acţionau aşa nici dacă eram cel mai mare terorist”, a spus Ilie Năstase la Antena 3.
Tenismanul Ilie Năstase a ajuns la Poliţie după un scandal cu poliţiştii vineri dimineaţă, pe Şoseaua Nordului din Capitală, fiindu-i deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.
"În jurul orei 4.45, pe Şos Nordului, zona ambasada Chinei, poliţiştii Brigăzii Rutiere au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani.
Întrucât acesta se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii poliţiştilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltare de mostre biologice", informează Poliţia.
Conform poliţiştilor, Ilie Năstase a refuzat să-i fie recoltate probe biologice şi i-a fost deschis dosar penal.
"Bărbatul a refuzat să-i fie recoltate mostre biologice şi a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru refuz de recoltare mostre biologice", precizează Poliţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.