Poliţiştii au intervenit în perioada 19 - 25 ianuarie la 112 evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă şcolilor. De asemenea, au fost aplicate nouă amenzi după verificarea modului de asigurare cu pază în peste 600 de unităţi de învăţământ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În perioada 19 – 25 ianuarie 2024, Poliţia Română a continuat acţiunile pe linia siguranţei şcolare în unităţile de învăţământ preuniversitar. Acţiunile în sistem integrat vor continua pe tot parcursul anului şcolar. Pentru organizarea şi coordonarea activităţilor desfăşurate de structurile cu atribuţii şi responsabilităţi în creşterea gradului de siguranţă şcolară, în anul şcolar 2023-2024, au fost derulate activităţile circumscrise consolidării climatului de siguranţă în mediul preuniversitar, în conformitate cu prevederile Planului Naţional Cadru de Acţiune pentru siguranţa şcolară. În perioada 19 – 25 ianuarie 2024, pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice, la nivelul structurilor Poliţiei Române, peste 6.800 de poliţişti au acţionat în dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prin includerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii şi plecării, la şi de la cursuri, a elevilor. Au fost angrenaţi 4.781 de poliţişti în activităţi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar. Totodată, pentru fluidizarea traficului rutier, în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, au acţionat 853 de poliţişti”, transmite duminică IGPR
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 112 evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă şcolilor dintre care 26 au fost sesizate de cetăţeni prin apel la 112.
 
”De asemenea, au fost organizate 207 acţiuni pe linia siguranţei în şcoli, fiind derulate  1.808 activităţi de prevenire şi de informare, în cadrul a 1.029 de unităţi de învăţământ preuniversitar, la care au participat 34.233 de beneficiari. Dintre acestea, având ca scop creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying şi a celui de violenţă şcolară, la 758 de ore de curs la care au fost abordate tematici pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă. Totodată, pentru conştientizarea riscurilor, vulnerabilităţilor şi consecinţelor în ceea ce priveşte consumul şi traficul ilicit de droguri/substanţe interzise, au fost derulate 378 de activităţi, precum şi 292 de activităţi pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenţie în diferite situaţii”, precizează IGPR.
 
De asemenea, au fost controlate 646 de unităţi de învăţământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază, iar în urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, fiind adresate 10 informări şi solicitări autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii specifice privind siguranţa în unităţile de învăţământ.
 
În cadrul planului, au participat 539 de poliţişti la întâlnirile Grupului de acţiune constituit la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru facilitarea comunicării în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creşterea gradului de siguranţă în mediul şcolar.
 
Totodată, au fost făcute verificări ale unităţilor de alimentaţie publică situate în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, în urma cărora au fost adresate 420 de informări către instituţiile cu atribuţii specifice pentru remedierea neregulilor constatate.
 
Au fost organizate şi desfăşurate 340 de activităţi pentru verificarea respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către pietoni şi conducătorii autovehiculelor în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi pentru verificarea conducătorilor auto care asigură transportul şcolar.
 
În cadrul activităţilor derulate, au fost verificaţi 1.916 şoferi dintre care 267 care asigură transportul şcolar, fiind aplicate 687 de sancţiuni contravenţionale.
 
Totodată, au fost continuate activităţile preventive pentru elevi, dar şi pentru informarea cadrelor didactice şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor, prin intermediul Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, pe perioada septembrie-decembrie 2023,.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.