Poliţiştii au emis, în primele 10 luni ale acestui an, peste 7.000 de ordine de protecţie provizorii, aproape jumătate dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată. Faptele de violenţă în familie se menţin aproximativ la acelaşi nivel ca în anul 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc. În perioada ianuarie – octombrie 2020, la nivel naţional, au fost emise 7.112 ordine de protecţie provizorii, cu 8,2%  mai multe faţă de primele 10 luni ale anului trecut. Din totalul acestora, 7.016 au fost emise la solicitarea victimelor, 60 la solicitarea altor persoane, 5 la solicitarea ONG-urilor şi 31 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens. De asemenea, au fost sesizate 402 infracţiuni de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu, în scădere cu 18,2%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, anunţă IGPR, cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor.

Totodată, în primele 10 luni ale acestui an, au fost emise, de instanţele judecătoreşti, 6.957 de ordine de protecţie, cu 5,5% mai multe decât în perioada similară din anul 2019, 3.312 dintre acestea fiind provenite din ordine de protecţie provizorii emise de poliţişti.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor de violenţă în familie, în primele 10 luni ale anului, o au cele de „lovire sau alte violenţe” – 61,6% , urmate de „abandonul de familie” – 13,8% şi „ameninţarea” – 9,2%.

Din punct de vedere al locului comiterii, cele mai multe infracţiuni de violenţă în familie (aproximativ 80% din total) au fost comise la domiciliul subiecţilor.

În această perioadă, se constată o reducere a implicării minorilor în fapte de violenţă domestică, atât în calitate de victime (-18%), dar mai ales în calitate de autori (-30%).

La nivel naţional, numărul faptelor penale de violenţă domestică sesizate în primele 10 luni ale acestui an se menţine aproximativ la acelaşi nivel cu numărul infracţiunilor sesizate în perioada ianuarie – octombrie 2019.

Pentru a veni în  sprijinul victimelor, legislaţia privind violenţa domestică a fost modificată şi completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenţie a poliţiştilor în cazurile de violenţă domestică şi emiterea ordinului de protecţie provizoriu de către aceştia.

Astfel, la sfârşitul anului 2018, a fost aprobat şi publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti.

Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă în familie, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă sau de către alte persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.