Preotul Calistrat Chifan de la Vlădiceni, judeţul Iaşi, este acuzat de două femei că le-a bătut în curtea bisericii, fiind depusă şi o reclamaţie la Poliţie. Femeile s-au prezentat la spital, însă au fost recalcitrante cu medicii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că atât ea cât şi sora sa au fost agresate de către un bărbat în timp ce se aflau în curtea unui locaş de cult de pe raza judeţului nostru. În cauză, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, urmând a fi luate măsuri în consecinţă”, a transmis, joi, IPJ Iaşi.  

Potrivit www.ziaruldeiasi.ro, persoana acuzată de agresiune este preotul Calistrat Chifan de la Vlădiceni.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cele două femei s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, dar au plecat, revenind câteva ore mai târziu.  

”S-au constatat doar escoriaţii la cot şi genunchi. Au refuzat continuarea investigaţiilor medicale, au fost agresive verbal cu medicii şi asistenţii şi neînţelegătoare faţă de suferinţa altor pacienţi. Au primit recomandări pentru Spitalul de Neurochirurgie şi pentru Medicină Legală”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. 

Arhiepiscopia Iaşişlor a demarat propriile verificări.  

”Este absolut regretabil, condamnabil şi categoric nu onorează pe nimeni un astfel de gest. Omeneşte vorbind, fiecare dintre noi avem limite şi neputinţe. Creştineşte este însă să căutăm a răbda până la capăt şi să binecuvântăm pe cei ce ne-ar provoca, căutând acele soluţii care să fie şi legale, şi nesmintitoare”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, catre a precizat că nu s-a primit nicio reclamaţie în acest sens.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.