Jandarmii harghiteni au intervenit, sâmbătă după amiază, pentru îndepărtarea unei ursoaice cu pui în afara unei pârtii de schi, înspre pădure.
Jandarmeria Harghita a transmis, printr-un comunicat de presă, că un bărbat a sunat la 112, sâmbătă după amiază, pentru a anunţa prezenţa unor urşi pe o pârtie în momentul când un echipaj de jandarmi intervenea pentru îndepărtarea acestora.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Apelul a fost făcut de către un bărbat care ar fi observat prezenţa unor urşi pe pârtia Havas Bucsin. Apelul a fost făcut chiar în momentul în care o patrulă de jandarmerie, aflată în misiune în zonă, proceda la alungarea ursoaicei cu un pui în afara pârtiei, înspre pădure. Din câte se pare animalele sălbatice traversau pârtia, care este marginită de pădure, fără ca în calea lor să se afle schiori, sau alte persoane”, a precizat Jandarmeria Harghita.
Sursa citată reaminteşte oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.