Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care este aprobată acceptarea din partea Republicii Coreea pentru statul român a unei donaţii constând în echipamente medicale, aparatură medicală, echipamente IT, şi autovehicule în valoare de piaţă de 48.072.941,70 lei cu TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, Executivul a adoptat hotărârea de Guvern privind aprobarea acceptării unei donaţii de echipamente medicale, aparatură medicală, echipamente IT şi autovehicule de către statul român, prin Ministerul Sănătăţii şi darea acestora în administrare Ministerului Sănătăţii, arată comunicatul de presă al instituţiei.

Potrivit comunicatului de presă al Guvernului, „predarea-primirea bunurilor donate, prin prezentul act normativ se realizează prin încheierea unui proces verbal de predare-primire între reprezentanţii Republicii Coreea şi ai Ministerului Sănătăţii, în termen de 90 de zile de la data prezentei hotărâri”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Totodată, bunurile devin proprietate privată a statului la data semnării procesului verbal de predare-primire şi ulterior vor fi repartizate în termen de 60 de zile, prin ordin al ministrului Sănătăţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.