Guvernul a aprobat semnarea contractului de asistenţă tehnică dintre Ministerul Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru sprijinul tehnic în vederea implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
"Astăzi Guvernul a aprobat negocierea şi semnarea contractului pentru asistenţă tehnică dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Sănătăţii, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii privind sprijinul tehnic necesar în vederea implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României. După cum ştiţi, implementarea PNRR este o prioritate a acestui an, în acest fel, de altminteri, România a şi reuşit să îşi respecte toate angajamentele atât care vizau posibilitatea de a demara deja primirea de prefinanţări din PNRR, dar iată şi prima cerere de plată”, a declarat Dan Cărbunaru, joi, la finalul şedinţei de Guvern.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a menţionat că Ministerul Sănătăţii se va ocupa de realizarea sistemului de e-health, finanţat din PNRR.
"Acest memorandum aprobat contribuie la îndeplinirea obligaţiilor asumate în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii este desemnat coordonator de reforme şi investiţii pentru componenta sănătate, dar şi pentru realizarea sistemului de e-health şi telemedicină din componenta 7 a PNRR - Transformarea digitală. Această componentă de sănătate din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă are un buget de 2,45 miliarde euro fără TVA, alocat pentru reforme şi investiţii în infrastructura medicală, iar realizarea sistemului de e-health şi telemedicină al cărui obiectiv este infrastructura digitală integrată la nivelul adminstraţiei publice din România va oferi servicii digitale de înaltă calitate, atât pentru cetăţeni, cât şi companiilor, având alocat în acest sens un buget de 400 de milioane de euro fără TVA”, a explicat Dan Cărbunaru.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.