Mii de sindicalişti din Sănătate protestează, luni, în spitalele din întreaga ţară, întrerupând lucrul, nemulţumiţi de scăderea veniturilor, odată cu plafonarea sporurilor. Oamenii au ieşit în curtea unităţilor, iar protestul este prgramat până la ora 11.00. Reprezentanţii sindicaliştilor sunt la negocieri cu ministrul Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La Arad, în toate spitalele publice este grevă de avertisment, participanţii manifestându-se zgomotos, cu vuvuzele, fluiere şi scandări precum "Hoţii, hoţii!", "Mincinoşii, mincinoşii!" sau "Jos Olguţa Vasilescu!".

Din cei aproximativ 2.000 de membri de sindicat Sanitas, peste 1.000 sunt în greva de avertisment.

Liderul Sanitas Arad, Otinel Şandru, a declarat că la nivelul Spitalului Clinic Judetean de Urgenţă Arad, o treime din angajaţi pierd din venituri după recalculare sporurilor, adica peste 700 din 2.000 de salariaţi.

Printre cei care au ieşit alături de asistenţi, infirmieri, brancardieri sau farmacişti şi biologi, se numara mai mulţi medici, care au vrut să îşi arate susţinerea faţă de revendicări, o majorare unitară a salariilor din sistem.

La Sibiu, mai mulţi angajaţi ai unităţilor sanitate cu paturi au încetat lucrul la ora 9.00 şi sunt, fie în curtea unităţilor, fie în sălile sindicatului unde stau de vorbă cu liderii Sanitas.

La Spitalul Judeţean Sibiu, cea mai mare unitatea din judeţ care are aproape 1.200 de paturi, aproximativ o sută de salariaţi au ieşit în curtea spitalului, ulterior intrând într-una dintre sălile de şedinţă ale unităţii.

Oamenii şi-au prezentat nemulţumirile legate de pierderile salariale, odată cu plafonarea sporurilor, dar şi faţă de faptul că medicii nu-i susţin în demersul lor.

Greva de avertisment se derulează şi la Spitalul de Psihiatrie din oraş, dar şi la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Şi la Spitalul Municipal din Mediaş, al doilea municipi al judeţului Sibiu, angajaţii sunt în grevă, câteva zeci de persoane întrerupând lucrul.
Şi sindicaliştii din Timişoara protestează, oamenii ieşind în curtea spitalelor. La  Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă, sindicaliştii poartă pancarte cu mesaje ca ”Vrem salarii decente”, ”Creşteri salariale pentru toţi” sau ”Grevă generală”.

Şi la Spitalul de Psihiatrie Gătaia, judeţul Timiş, salariaţii au întrerupt lucrurl, exprimându-şi susţinerea pentru colegii din întreaga ţară.
Zeci de angajaţi ai spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au declanşat luni dimineaţă o grevă de avertisment de două ore, fiind nemulţumiţi de inechităţile din legea salarizării solicitând recalcularea salariilor care au scăzut de la 1 ianuarie astfel încât nimeni să nu aibă de pierdut.

Oamenii s-au strâns luni în jurul orei 9.00 în incinta unităţii medicale pentru a-şi face cunoscute nemulţumirile.

Preşedintele Federaţiei Sanitas Constanţa, Nicolae Manea, a declarat că angajaţii din sistemul sanitar solicită Guvernului îndreptarea inechităţilor din legea salarizării. De asemenea oamenii mai solicită ca majorarea de salarii să se facă pentru tot personalul din sănătate, şi să se calculeze salariile care au scăzut de la 1 ianuarie astfel încât nimeni să nu aibă de pierdut.

Reprezentanţii Sanitas spun că în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate vor declanşa greva generală în sistemul sanitar.
Activitatea Spitalului Judeţean nu a avut de suferit în urma acestei greve de avertisment.

La Craiova au participat la protest aproximativ 450 de sindicalişti din Spitalul Judeţean.

La Ploieşti, aproximativ o sută de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă, cea mai mare unitate sanitară din judeţul Prahova, au ieşit să protesteze în curtea spitalului faţă de scăderile salariale. Protestatarii, membri de sindicat, spun că sunt în timpul lor liber.

"Vrem sporuri înapoi", "Noi muncim şi voi furaţi", "Hoţii" şi"Mincinoşii" sunt câteva dintre sloganurile pe care le au strigat protestatarii.
 
Liderul sindicatului Solidaritata Sanitară Prahova, Daniela Constantin, a declarat că angajaţii spitalului judeţean Ploieşti sunt nemulţumiţi de modificările privind salarizarea, despre care consideră că au creat haos în sistemul sanitar.
 
"S-a ajuns că angajaţii unor spitale mai mici din judeţ să aibă sporuri mai mari decât cei de la Spitalul judeţean de urgenţă" a spus Constantin. Aceasta a adăugat că brancardierii, biologii, chimiştii şi personalul TESA nu beneficiază de majorarea salariilor, în condiţiile în care procentul de 25 este anulat de trecerea contribuţiilor de la angajator către angajat.
 

În Capitală, sute de sindicalişti au întrerupt lucrul. La Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia sindicaliştii au cerut guvernanţilor să nu fie dezbinaţi, iar la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” sindicaliştii u întrerupt lucrul şi au ieşit în curtea unităţii.

La ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii Sanitas sunt la negocieri la Ministerul Sănătăţii, o rundă de discuţii fiind programată pentru ziua de luni şi la Ministerul Muncii.

Angajaţii din domeniul sanitar participă luni la o grevă de avertisment de două ore, între 9:00 şi 11:00, în 11 mai fiind anunţată declanşarea grevei generale, dat fiind că sindicaliştii au strâns semnăturile necesare. Ei protestează astfel faţă de reducerea considerabilă a veniturilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.