Angajaţii Administraţiei Străzilor au intrat într-o grevă spontană marţi, oprind lucrul timp de două ore, după ce conducerea acesteia a decis să închirieze echipamentele şi toate utilajele altor instituţii din subordinea Primăriei Capitalei, când acestea au nevoie, aşa cum arată şi un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Sindicaliştii din Administraţia Străzilor se plâng că în acest fel ei rămân practic fără obiectul muncii.
„Am intrat în grevă spontană, am oprit lucrul timp de două ore. Suntem revoltaţi din cauza punctului 73 de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB, cel care prevedere închirierea echipamentelor noastre de către companiile municipale. Am discutat cu domnul director Bogdan Tîrlea, care practic ne-a spus că el este şeful şi el poate hotărî ca aceste echipamente să fie închiriate. Cu alte cuvinte, ne dă afară. Oricum, cred că până la sfârşitul anului ne mai ţine”, a declarat pentru News.ro vicepreşedintele Federaţiei sindicatelor din Administraţiei Publică Locală şi preşedinte al sindicatului din Administraţia Străzilor, Dan Georgescu.
El a explicat că este foarte probabil ca până la finalul anului să fie obligaţi să îşi dea demisia toţi angajaţii din Administraţia Străzilor, iar apoi să se angajeze la compania municipală care va prelua serviciul public pe care îl desfăşoară acum Administraţia Străzilor. Chiar şi aşa, spune el, nu doar că vor sta trei luni în perioada de probă, deci postul nu este asigurat, dar îşi vor pierde şi toate drepturile pe care angajaţii le au acum.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Aceste companii municipale trebuie să apară, în septembrie, cu echipamente şi utilaje pentru a încheia contracte. Trebuie să demonstreze că au echipamente, altfel nu pot obţine contracte”, a spus Dan Georgescu.
Sindicalistul a precizat că a încercat de mai multe ori să discute cu primarul Capitalei Gabriela Firea, însă „nu se poate ajunge la ea”, în timp ce viceprimarul Aurelian Bădulescu le-a oferit sindicaliştilor doar răspunsuri evazive pe această temă.
„Am discutat şi cu city managerul Capitalei (Sorin Chiriţă, n.r.), care ne-a chemat la discuţii. Din discuţia cu el a reieşit că ce vor ei să facă vor duce la finalizare”, a adăugat Dan Georgescu.
El a spus că au făcut cerere pentru a participa la şedinţa CGMB de joi, când se va dezbate proiectul de hotărâre referitor la închirierea utilajelor care aparţin Administraţiei Străzilor, şi pentru a lua cuvântul în şedinţă pe acest proiect.
Georgescu a subliniat că sindicaliştii nu vor renunţa la proteste şi vor apela inclusiv la grevă generală, dacă va fi cazul.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti se află un proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor de închiriere a unor bunuri aparţinând Administraţiei Străzilor. Documentul prevede că echipamentele şi utilajele folosite de angajaţi vor puttea fi închiriate, la nevoie, de către alte instituţii din subordinea municipalităţii.
„Instituţia deţine în patrimoniu o gamă largă de autovvehicule, utilaje şi dispozitive necesare desfăşurării activităţilor specifice administrării şi întreţinerii patrimoniului public şi privat al municipiului Bucureşti, conform atribuţiilor deţinute, şi pe care intenţionează să le şi închirieze, la necesitate, către entităţile subordonate Municipiului Bucureşti sau la care Municipiul Bucureşti este acţionar majoritar. (...) Acestea se vor închiria fără deservent şi fără carburant”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
Pe lista echipamentelor pe care Administraţia Străzilor vrea să le închirize se află generatoare de curent, aparate de curăţat, maşini, freze, sisteme de topit zăpada, autoutilitare, autospeciale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.