Aproximativ cincizeci de grefieri care îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Dolj au protestat, marţi dimineaţă, timp de o oră, fiind nemulţumiţi de prevederile proiectului Legii salarizării. Sindicaliştii susţin că noile prevederi legale vor atrage micşorări salariale pentru personalul auxiliar şi conex din justiţie.
Conform reprezentanţilor sindicali ai grefierilor, personalul auxiliar şi conex este nemulţumit de noile grile de salarizare.
"S-a protestat faţă de salarizarea propusă pentru categoria personal auxiliar şi personal conex din cadrul instanţelor. După cum se prezintă grilele respective, salariul nostru nici măcar nu rămâne la fel, ci scade efectiv. Problema este că în ultimii ani noi am primit multe atribuţii, transferate de la magistraţi şi automat răspunderea muncii noastre a crescut. Dacă înainte un grefier avea un salariu cam la 80% din cel al unui judecător, în prezent am ajuns undeva la 25%. Apoi este şi problema legată de incompatibilităţi, de faptul că noi nu putem desfăşura şi alte activităţi, de altă natură. Medicii profesează în particular, profesorii pot da meditaţii, noi însă avem incompatibilităţi. Mai este problema diferenţelor salariale dintre funcţiile de conducere şi cele de execuţie. Este o discrepanţă foarte mare. Nu se vorbeşte nici despre ore suplimentare. Sunt lucruri care nu au fost prevăzute în acest proiect", a declerat unul dintre reprezentanţii sindicali ai grefierilor din Tribunalul Dolj.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe durata protestului, activitatea în sălile de judecată nu a fost afectată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.