Greenpeace România a transmis, miercuri, că omenirea trebuie să schimbe modul în care se mişcă şi să încurajeze transporturile care poluează mai puţin, cum ar fi utilizarea trenurilor pentru distanţe scurte şi nu avioanele. ”În comparaţie cu trenurile, impactul asupra climei generat de zborurile pe distanţe scurte este complet disproporţionat”,m a transmis organizaţia.
”În plină criză climatică, directorul TAROM anunţă că din 2023 vor începe zborurile pe ruta Bucureşti-Braşov, o distanţa de 166 de km ce poate fi parcursă în aproximativ 2-3 ore cu trenul. În comparaţie cu trenurile, impactul asupra climei generat de zborurile pe distanţe scurte este complet disproporţionat. Trenurile electrificate pe distanţe scurte în România sunt în medie de 15 ori mai eficiente din punctul de vedere al amprentei de carbon decât avioanele, care consumă enorm de multă energie şi ard 4 litri de kerosen pe secundă”, a transmis, miercuri, Greenpeace România.
Organmizaţia afirmă că ”trebuie să schimbăm modul în care ne mişcăm”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Trebuie să încurajăm şi să permitem călătoriile care acordă prioritate rezilienţei şi viitorului umanităţii. În timp ce guvernul României sprijină industria aviaţiei prin salvări şi subvenţii plătite din banii contribuabililor, industria feroviară a avut de suferit”, a mai transmis Greenpeace România.
Potrivit organizaţiei, investiţiile în trenuri sunt esenţiale pentru combaterea urgenţei climatice.
”Acestea conectează oraşele într-un mod durabil. România trebuie să înceteze să alimenteze criza climatică prin sprijinirea industriei aviatice şi să pună în aplicare un plan serios de modernizare a căilor ferate. O interzicere a zborurilor pe distanţe scurte, unde există deja alternative mai curate, cum ar fi trenurile sub şase ore, ar fi un început bun”, a mai arătat ONG-ul.
Potrivit Greenpeace, aviaţia este una dintre cele mai dăunătoare industrii pentru climă.
În ultimele decenii, aviaţia a fost sursa cu cea mai rapidă creştere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Europa, emisiile generate de aceasta industrie crescând cu 29% între 2009 şi 2019.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.