Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că, dacă se va înregistra un trend descendent în privinţa numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în următoarele două săptămâni, atunci se poate discuta concret de instituirea unor măsuri de relaxare pe anumite domenii de activitate.
Gheorghiţă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că într-o lună vom fi într-o situaţie mai bună dacă scăderea cazurilor se menţine.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Noi ne uităm foarte mult la rata de pozitivare a testelor, la numărul de pacienţi, la procentul de pacienţi din cei pozitivi care ajung la spital şi mod deosebit în secţiile de Terapie Intensivă şi în mod evident şi la rata de decese care este decalată cu cel puţin 10-14 zile faţă de momentul diagnosticului. Din acest punct de vedere, cred că dacă se menţine actualul trend de scădere probabil că într-o lună vom fi într-o situaţie mult mai bună şi vizibilă din punct de vedere epidemiologic. Să nu uităm că avem circa 15.000 de cazuri raportate în fiecare zi, 15.000 de cazuri acum câteva luni ne speriau pe toţi, astăzi a devenit cumva o normalitate să avem atât de multe cazuri, însă nu înseamnă că situaţia este stabilizată”, a afirmat Gheorghiţă.
El crede că numărul persoanelor pozitive este mai mare pentru că sunt multe persoane care se testează acasă şi nu comunică rezultatul.
"Cred în continuare că sunt mult mai multe persoane care sunt în mod real pozitive, dar care nu se află în evidenţă noastră pentru că fie se testează acasă, la domiciliu şi nu declară rezultatul testelor, fie nu sunt testate, dar ele există undeva în populaţie şi reprezintă o sursă de infectare pentru ceilalţi. Aş reitera recomandarea de a continua purtarea măştilor de protecţie, atât în spaţiile închise, evident, dar şi în spaţiile deschise acolo unde există o interacţiune crescută cu alte persoane, este măsura prin care noi putem evita îmbolnăvirile şi implicit decesele. Un singur deces dacă reuşim să evităm cred că ne-am făcut datoria ca medici, ca şi comunitate”, a explicat Gheorghiţă.
El a precizat că se poate discuta de măsuri de relaxare în anumite domenii de activitate dacă trendul descendent continuă în următoarele două săptămâni.
"De fiecare dată măsurile de relaxare pot să aibă un impact asupra evoluţiei epidemiologice în sensul în care evident că orice ridicare de restricţii într-un fel sau altul favorizează transmiterea şi potenţial se poate asocia cu creşterea numărului de cazuri şi creşterea infectărilor. Evoluţia fiind în dinamică, orice măsură care se ia se reevaluează impactul epidemiologic la un interval de...poate în momentul de faţă mai scurt, 7-10 zile, pentru că timpul de dedublare a cazurilor la varianta Omicron este mai scurt, însă, ca termen exact ar fi foarte bine să înregistrăm un trend descendent cel puţin două săptămâni de aici înainte şi în opinia mea se poate discuta în mod concret la acel moment de instituirea unor măsuri de relaxare pe anumite domenii de activitate. Fiecare activitate se asociază cu un risc mai redus sau un risc mai crescut de expunere, de infectare şi atunci pentru varianta Omicron riscul de transmitere în colectivităţile mari, acolo unde este un număr foarte mare de persoane, rămâne încă în vigoare şi, de asemenea, masca este cea care ne protejează foarte mult faţă de infecţii”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.
El a menţionat că numărul cazurilor ar putea creşte în sezonul rece.
"Chiar dacă în această perioadă şi în perioada de vară vom înregistra cu siguranţă o scădere importantă a numărului de cazuri şi o stabilizare epidemiologică, datele ştiinţifice ne arată că răspunsul imun nu este unul pe termen lung ceea ce înseamnă că în sezonul rece, când vorbim de sezon gripal, vorbim de sezonul virozelor respiratorii, cu siguranţă vom înregistra o recrudescenţă a cazurilor, iar impactul la nivel de rezultat final va fi diferenţiat în funcţie de statusul fiecărei persoane: vârstnic, vulnerabil, vaccinat sau nevaccinat”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.