Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au sancţionat, joi, Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), precum şi Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti S.A (CMPGB), cu 50.000 de lei fiecare, pentru depozitarea neconformă a deşeurilor, într-unul din punctele de lucru ale administraţiei şi, respectiv, pe un amplasament situat în Parcul Regele Mihai I, fostul Parc Herăstrău.
”Ca urmare a sesizărilor înregistrate, Comisariatul Municipiului Bucureşti al GNM a efectuat un control la unul din punctele de lucru ale ALPAB şi la CMPGB, pe amplasamentul situat în Parcul Regele Mihai I, în zona serelor din Parcul Herăstrău Vechi. Pe ambele amplasamente au fost identificate, pe suprafeţe întinse, depozitări semnificative de deşeuri municipale amestecate, în saci din plastic negri, abandonate, deşeuri menajere amestecate cu deşeuri reciclabile din hartie-carton, plastic şi ambalaje metalice, precum şi deşeuri vegetale sau resturi provenite din construcţii. O parte erau direct pe sol, iar o altă parte se aflau pe platforme betonate, iar depozitele măsurau între doi şi trei metri înălţime”, a transmis, joi, Garda Naţională de Mediu.
Marioara Artemis Gătej, comisar general al GNM, a precizat că pe amplasamente s-au constatat scurgeri de levigat şi disconfort olfactiv generate de depozitările de deşeuri municipale amestecate abandonate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În ambele situaţii a fost aplicată câte o amendă contravenţională în valoare de 50.000 de lei conform O.U.G. 92/2021 şi o sancţiune contravenţională complementară constând în ridicarea deşeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate, curăţarea terenului, precum şi eliminarea acestora conform legislatiei de mediu în vigoare”, a declarat Marioara Artemis Gătej.
Comisarii au dispus mai multe măsuri:
- Deşeurile colectate din parcurile cuprinse în aria de administrare, destinate colectării separate, tratării/depozitării temporare vor fi depozitate/ stocate exclusiv în spaţii autorizate, amenajate corespunzător, împrejmuite şi securizate, prevăzute cu platformă betonată, dotată cu rigole de colectare a eventualelor scurgeri de lichide.
- Se interzic depozitările de deşeuri de orice fel, pe spatiul verde.
- Eliminarea/tratarea deşeurilor de orice fel se va face numai cu societăţi autorizate din punctul de vedere al protectiei mediului.
- Gestionarea deşeurilor trebuie să se realizeze fără a pune în pericol sănătatea umană şi fără a dăuna mediului, în special fără a genera riscuri pentru aer, apă, sol, faună şi floră, fără a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor, fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special, conform OUG 92/2021.
- Salubrizarea amplasamentelor afectate de abandonările de deşeuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.