Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Tecuci a încercat să fure mai multe bunuri dintr-o maşină, însă a fost suprins de către jandarmi, după un apel la 112 efectuat pe la ora 13.00. La o oră distanţă, după ce a plecat din secţia de poliţie, aceeaşi persoană a încercat să fure un topor din curtea unui bătrân. El le-a spus autorităţilor că a încercat să fure toporul fiindcă „i s-a părut interesant”.
„Ghinionul unui tecucean în vârstă de 31 ani s-au numit jandarmii. În două situaţii petrecute la o oră distanţă între ele, bărbatul a fost depistat de oamenii legii în timp ce încerca să sustragă diverse bunuri. În primul caz vorbim de un apel 112 făcut în jurul orei 13:00 prin care era reclamat că un bărbat încearcă să sustragă diverse bunuri dintr-un autoturism. Personajul cu pricina a fost depistat în maşină şi astfel nu a reuşit să plece cu prada propusă. A fost condus la sediul poliţie unde jandarmii i-au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt”, arată o postare de sâmbătă pe pagina de Facebook a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.
După un alt apel la 112 în care a fost sesizat un incident pe o stradă din Tecuci, jandarmii au descoperit acelaşi bărbat care, la o oră distanţă, a vrut să fure un topor din curtea unui bătrân. Poliţia din Tecuci continuă cercetările în ambele cazuri de furt.
„La numai o oră distanţă, un alt apel 112 sesiza un incident pe o stradă din municipiul Tecuci. Tot jandarmii au preluat apelul şi ajunşi la faţa locului au găsit o figură cunoscută, care tocmai plecase din secţia de poliţie unde fusese adus de militari, tot pentru un furt. De această dată, bărbatul nu a încercat să fure dintr-o maşină, ci a încercat să fure toporul din curtea unui bătrân. De ce un topor? Ne-a spus că i s-a părut interesant. Drumul până la secţia de poliţie îi era cunoscut, aşa că jandarmii l-au condus din nou pentru a scrie un nou proces verbal de depistare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În ambele cazuri, colegii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci continuă cercetările”, mai indică sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.