Reţelele electrice şi de gaze naturale din exteriorul blocurilor din municipiul Galaţi vor putea prelua, în urma unor investiţii, surplusul de consum al noilor centrale termice individiuale care se preconizează că vor fi montate în apartamente, au afirmat, marţi, reprezentanţi ai Electrica şi Distrigaz Sud Reţele, pe fondul problemelor din sistemul centralizat de termoficare.
Reprezentanţi ai societăţilor Electrica Galaţi şi Distrigaz Sud Reţele, prezenţi marţi la şedinţa Comisiei de Dialog Social, au prezentat, separat, la solicitarea prefectului judeţului Galaţi, puncte de vedere cu privire la capacitatea sistemelor de distribuţie a energiei electrice şi gaze din municipiul Galaţi de a asigura variante alternative de alimentare pentru producerea căldurii pe durata anotimpului rece.
Prefectul judeţului Galaţi a făcut acest demers ca urmare a problemelor din sistemul centralizat de termoficare, suspendat de la 1 mai pe termen nedeterminat în urma unei hotărâri a Consiliului Local care a fost însă atacată în instanţă de către prefect, estimându-se în continuare că foarte mulţi locuitori ai municipiului Galaţi vor opta pentru montarea de centrale termice individuale de apartament, fie pe bază de energie electrică, fie pe bază de gaze naturale.
Astfel, directorul Electrica Galaţi, Emilian Duţă, a afirmat că reţeaua medie de tensiune poate face faţă creşterii consumului de energie electrică, însă la nivelul reţelei de joasă tensiune va fi nevoie de investiţii atât din partea Electrica,cât şi din partea consumatorilor care doresc să-şi monteze centrale termice pe bază de energie electrică.
Astfel, reprezentantul Electrica a vorbit despre necesitatea redimensionării reţelei electrice din interiorul blocurilor şi apartamentelor.
"La joasă tensiune, aici este problema fierbinte. Apar două probleme: problema distribuitorului, operatorului de distribuţie, şi problema consumatorului. Din punct de vedere al operatorului de distribuţie noi am analizat variantele de racordare ale acestor centrale. Cert este că indiferent ce am vrea noi şi cum am vrea trebuie să facem trifazarea zonei, fără alimentare trifazată nu se poate vorbi de încălzire cu centrale cu energie electrică. Toate solicitările care vor veni pentru partea de racordarea centrale termice pe energie electrică vor primi un aviz de racordare nou prin care se va preciza modul de conectare la reţeaua de distribuţie şi prin care se va solicita ca utilizatorul să îşi facă în apartament instalaţia ca să poată să meargă pe trifazat. Deci înseamnă nişte lucrări vaste care implică cheltuieli şi din partea operatorului şi din punct de vedere al utilizatorului", a spus directorul Electrica Galaţi.
El a spus însă că faţă de încălzirea pe bază de gaze, cea pe bază de energie electrică implică din partea consumatorilor cheltuieli foarte mari, aproape triple.
La rândul său, reprezentantul Distrigaz Sud Reţele a declarat că societatea poate prelua cel puţin într-o primă fază un surplus de minimum 10.000 de apartamente cu centrale pe bază de gaze naturale, însă în continuare societatea are în plan investiţii anuale privind dezvoltarea reţelei.
"Distrigaz poate prelua minimum 10.000 de apartamente fără să se simtă în sistem", a spus Pavel Capbun, inginer şef în cadrul Distrigaz Sud-Reţele.
El a precizat că în momnetul de faţă sunt circa 3.500 - 3.600 de solicitări din partea gălăţenilor care doresc să-şi monteze centrale termice de apartament pe bază de gaze şi asta în condiţiile în care la nivelul municipiului sunt aproximativ 60.000-62.000 de locuinţe cu astfel de centrale.
Pe de altă parte, prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, întrebat de jurnalişti, la sfârşitul şedinţei, ce-i sfătuieşte să facă pe gălăţenii care au depins până acum de sistemul centralizat, a declarat că "fiecare face ce vrea", dar încălzirea centralizată este cea mai convenabilă din punct de vedere financiar.
"Fiecare face ce vrea, dacă vrea confort face ceva, îşi asigură partea de încălzire şi preparare a apei calde în sistem monom, la el în casă. Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare, nu ştiu care va fi rezoluţia instanţei, eu cred că atacarea hotărârii 157 a CL (n.r. - privind supendarea funcţionării pe termen nedeterminat a sistemului centralizat de termoficare) este un lucru în sensul în care s-a respectat legea (...) De mine nu va trece nicio hotărâre de CL sau CJ care nu e legală. Fiecare face ce crede. Din punctul meu de vedere încălzirea centralizată e cea mai bună încălzire, cu costurile cele mai mici, asta este, dar trebuie sa aibă şi un număr de consumatori; dacă consumatorii sunt puţini atunci preţurile vor creşte", a spus prefectul.
El a mai afirmat, răspunzând unei întrebări, că din punctul său de vedere primarul municipiului Galaţi "a procedat corect" luni solicitând societăţii Calorgal să facă toate diligenţele pentru reluarea furnizării apei calde în sistem centralizat, având în vedere că hotărârea respectivă de CL este atacată în instanţă.
Totuşi, surse din administraţia locală afirmă că demersul de luni al primarului este, de fapt, unul "formal", având în vedere că edilul este susţinătorul desfiinţării sistemului centralizat de termoficare, însă hotârârea CL din 12 aprilie este atacată în instanţă de către prefect şi nu îşi mai poate produce efectele deocamdată.
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a transmis, luni, că societatea Calorgal trebuie să facă toate diligenţele necesare pentru repornirea sistemului de distribuţie a apei calde, după ce prefectul a atacat în contencios hotărârea de CL prin care s-a suspendat pe o perioadă nedeterminată funţionarea sistemului centralizat de termoficare.
Consilierii locali au aprobat, pe 12 aprilie, în cadrul unei şedinţe extraordinare, suspendarea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat către beneficiarii sistemului de utilitate publică, începând cu data de 01.05.2017 la nivelul municipiului Galaţi.
În municipiul Galaţi figurau în urmă cu câteva săptămâni circa 35.000- 36.000 de apartamente branşate la sistemul centralizat de furnizare a apei calde menajere şi căldurii, din care doar circa 25.000 de apartamente sunt şi locuite efectiv. La nivelul municipiului Galaţi există circa 98.000 de apartamente îm blocurile de locuinţe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.