Un băiat de 10 ani din Galaţi a ajuns la spital, în stare gravă, cu leziuni inclusiv la cap, după ce a fost bătut crunt de propriul tată. Bărbatul a fost reţinut iniţial de poliţişti, dar apoi a fost plasat sub control judiciar, considerându-se că nu este un pericol public astfel încât să se impună o măsură mai aspră.
Poliţiştii şi specialiştii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului au aflat de acest caz după ce copilul de 10 ani a ajuns la spital. El a fost bătut atât de tare încât a fost internat la Spitalul de Copii din Galaţi, având leziuni pe tot corpul, inclusiv la cap şi la faţă. Potrivit medicilor legişti, copilul va avea nevoie de circa o săptămână de îngrijiri medicale pentru a se recupera.
În urma anchetei, specialiştii de la DGASPC au stabilit că părinţii copilului sunt divorţaţi şi, deşi instanţa l-a încredinţat pe băiat mamei, aceasta nu s-a implicat în creşterea lui. Băiatul se afla la tatăl său şi avea o relaţie foarte apropiată cu bunica paternă, cea care-l îngrijea, însă, la un moment dat, tatăl i-ar fi interzis fiului să mai aibă vreo legătură cu bunica, ceea ce l-a afectat mult pe copil.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Situaţia copilului e atent supravegheată de colegii de la Serviciul Abuz. Colegii mei păstrează legătură cu bunica copilului care reprezintă persoana de ataşament pentru el. În paralel, s-au făcut sesizari la Poliţie pentru rele tratamente aplicate minorului. În paralel, încercăm să reconstruim relaţia copilului cu mama pentru că părinţii sunt divorţaţi şi din punct de vedere juridic copilul e încredinţat mamei. Considerăm că bunicii paterni reprezintă un mediu sigur pe care ne putem baza în evoluţia corectă a copilului", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi, Tania Calcan.
Tatăl este acuzat acum de rele tratamente aplicate minorului şi violenţă domestică, însă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi nu l-au dus în faţa judecătorilor, pentru arestare, ci l-au plasat sub control judiciar, considerând că nu prezintă pericol social.
"În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru rele tratamente aplicate minorului şi violenţă în familie. Din cercetări, a reieşit că un minor de 10 ani ar fi fost agresat fizic în mod repetat de tatăl său. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, care a dispus măsura controlului judiciar", a declarat purtătorul de cuvant al IPJ Galaţi, comisar şef Gabriela Costin
Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului monitorizează cazul şi ar putea începe procedurile legale de decădere din drepturile părinteşti a tatălui violent, având în vedere că faptele sunt repetate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.