Companiile municipale ale Primăriei Bucureşti au fost verificate de nenumărate ori, de Curtea de Conturi, ANAF sau Ministerul de Finanţe, de fiecare dată demonstrându-se că acestea lucrează corect, a transmis, miercuri, primarul general, Gabriel Firea. Aceasta acuză ”atacuri” din partea PNL, tocmai când încep să se realize lucruri în domenii în care nu s-a făcut nimic de 20 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Companiile municipale şi-au demonstrat corectitudinea, de fiecare dată, după nenumărate controale realizate de instituţii ale statului cu atribuţii de acest fel – de la Curtea de Conturi la ANAF sau Ministerul de Finanţe. Este normal ca aceste instituţii să-şi facă treaba şi să verifice activitatea companiilor, dar este la fel de normal să spunem şi că rezultatele au fost întotdeauna bune. Rapoartele acestor instituţii au fost favorabile, atât în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii companiilor, cât şi respectarea prevederilor legale incidente. Atâta timp cât vom primi atacuri gratuite pe acest subiect, nu voi înceta să reamintesc câteva lucruri esenţiale care definesc activitatea holdingului municipal: companiile au fost înfiinţate după un model care funcţionează deja cu bune rezultate în multe capitale europene şi în multe municipii şi oraşe din România, după aceeaşi legislaţie ca în toată ţara”, a transmis, miercuri, primarul Gabriela Firea.

Aceasta susţine că Bucureştiul a fost singurul oraş în care s-a pretins existenţa unui vot de 2/3.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Vorbim de companii care prestează servicii publice de mare importanţă pentru viaţa publică a oraşului, dimensionate astfel încât să răspundă exact nevoilor reale din Capitală (cum este cazul în domeniul consolidărilor), care au angajat specialişti, aşa încât nu ne mai confruntăm cu întârzieri faţă de termenele asumate, unele dintre acestea înregistrand tarife sau termene record în derularea proiectelor municipal”, mai spune Firea.

Primarul general afirmă că PNL Bucureşti ”vine din nou cu găselniţa atacurilor, plângerilor şi reclamaţiilor, ca de fiecare dată când începem să mişcăm lucrurile în domenii cu probleme grave ale Capitalei, vechi, unele, de peste 30 de ani”.

”Ei uită acum că au condus catastrofal atâta vreme Consiliul General sau instituţii publice din Bucureşti – cum este cazul RADET-ului, unde au deţinut controlul timp de 10 ani, cu rezultatele pe care le ştim cu toţii. De altfel, Curtea de Conturi este o instituţie publică independentă, care îşi desemnează conducerea şi îşi prezintă Raportul anual în faţa Parlamentului României, şi nu credem că este o instituţie care răspunde comenzilor politice, asa cum şi-ar dori PNL şi USR. În lipsa unor soluţii concrete pentru cetăţeni, ei asmut instituţiile statului în controale care se fac oricum legal, şi în ritmicitatea regulamentului de funcţionare, şi nu pentru ca solicită aceştia imperativ!””, a mai transmis Firea.

Primarul General reiterează idea că înfiinţarea companiilor a avut la bază tocmai intenţia de a sparge monopolul celor câteva firme care de ani de zile căpuşau bugetul Capitalei.

Primăria Capitalei a transmis şi o serie de realizări ale companiilor municipale.

”Printre primele rezultate înregistrate au fost – de exemplu – reducerea drastică a costului cu licenţa de integrare a intersecţiilor în sistemul automat de management al traficului (de la 50.000 de euro – pe vremea UTI, la 2.000 de euro, după înfiinţarea companiei municipale de profil), sau abordarea a peste 200 de imobile din cele 520 care necesită consolidare urgentă, după ce timp de 30 de ani nu s-au finalizat decât 20 de astfel de proiecte”, a transmis Primăria Capitalei.

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, anunţat, miercuri, că a sesizat Curtea de Conturi cu privire la cheltuielile efectuate de către companiile Primăriei Capitalei, după ce instanţa a decis anularea hotărârilor de înfiinţare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.