Executivul a adoptat, vineri, hotărârea de Guvern privind declasificarea informaţiilor cuprinse în documente emise în perioada 1956-1989 de structuri ale Departamentului Securităţii Statului, aflate în gestiunea Ministerului Apărării Naţionale. Astfel, Fondul arhivistic care aparţine Departamentului Securităţii Statului şi aflat în gestiunea Ministerului Apărării Naţionale urmează să fie predat Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Îmi face o plăcere personală, aş putea spune, să punctez încheierea unui proces istoric, poate aşteptat de foarte multă lume. Astăzi, prin hotărâre de Guvern, se încheie procesul de declasificare a ultimelor documente emise în perioada 1956-1989, documente emise de structuri ale Departamentului Securităţii Statului”, a afirmat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de vineri a Executivului.

El a adăugat că „este vorba despre documente care s-au aflat în arhiva, în gestiunea Ministerului Apărării Naţionale şi aceste documente, ultimele dintr-un volum uriaş, urmează să fie declasificate şi predate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pentru a sta la baza unor cercetări în ceea priveşte perioada anilor comunismului din România”.

Astfel, hotărârea de Guvern aprobă „declasificarea informaţiilor clasificate secrete de stat, cuprinse în documente emise în perioada 1956-1989 de structuri ale Departamentului Securităţii Statului, aflate în gestiunea Ministerului Apărării Naţionale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, întrucât dezvăluirea acestora nu mai poate prejudicia securitatea naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare”, potrivit documentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.