Prim-ministrul Florin Cîţu a precizat că proiectul de lege referitor la sistemul public de pensii va fi aprobat de Guvern în trimestrul al doilea al anului viitor, în Parlament în trimestrul al patrulea al anului 2020 şi va intra în vigoare în primul trimestru al lui 2023.
„Să vă dau şi calendarul - aprobarea în Guvern a proiectului de lege privind sistemul public de pensii în trimestrul al doilea din 2022, deci aici este borna, adoptarea în Parlament a noii Legi privind sistemul de pensii, în trimestrul patrulea 2022. Noua lege privind sistemul de pensii intră în vigoare în primul trimestru din anul 2023. Deci acestea sunt ţintele de care ne vom ţine şi, acum, intrăm în dezbaterea proiectului. Veţi vedea public, repet, procedura prin care vom avea aceste legi va fi una transparentă”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.