Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a transmis, vineri, un mesaj de Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Violenţei asupra femeilor în care a precizat că este important ca victimele să ştie că nu sunt singure. Potrivit ministrului, doar în primele 9 luni ale acestui an, peste 66.000 de femei au fost victime ale violenţei, jumătate dintre cazuri fiind în mediul rural.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Victimele au nevoie să ştie că nu sunt singure, că pot cere ajutor, că există soluţii pentru ieşirea dintr-un infern pe care nimeni nu trebuie să-l îndure”, a transmis, vineri, Gabriela Firea, de Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Violenţei asupra femeilor. 

Potrivit acesteia, numai în primele 9 luni ale acestui an, au fost înregistrate peste 66.000 de victime ale violenţei domestice, jumătate dintre cazuri în mediul rural.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Din păcate, multe dintre aceste cazuri sunt fapte penale! (...) Orice ocazie este importantă pentru a atrage atenţia asupra acestui fenomen. Vreau să reamintesc telefonul de urgenţă 0800.500.333 – Helpline dedicat victimelor violenţei domestice, discriminări de gen şi traficului de persoane. Peste 4.000 de persoane au sunat aici de la începutul anului”, a mai transmis ministrul.  

Firea a precizat că, până în 10 Decembrie - Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, în toată lumea sunt 16 zile de activism împotriva violenţei domestice.  

”Nu doar în România există acest fenomen, iar în ultimii ani el s-a dezvoltat şi mai mult, ca un efect al pandemiei. Le-am spus mereu băieţilor mei că fetele trebuie respectate. I-am învăţat să le protejeze, să le vorbească frumos şi să le ajute dacă au nevoie. Cred cu tărie că aceste învăţături trebuie să plece din familie, apoi să fie consolidate în şcoală. Pentru a avea o societate sănătoasă şi puternică, cu membri care se respectă în egală măsură”, a mai transmis Firea.  

Potrivit acesteia, eliminarea violenţei împotriva femeilor înseamnă responsabilitate din partea instituţiilor abilitate să prevină şi să sancţioneze comportamentele abuzive.  

”Ca ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, reafirm încă o dată faptul că eradicarea violenţei împotriva femeilor şi a fetelor nu este un efort pe termen scurt. Ea necesită eforturi coordonate şi susţinute de către noi toţi 

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi, a dezvoltat proiectul «VENUS – Împreună pentru o viaţă în siguranţă»”, a mai declarat ministrul.  

Gabriela Firea a precizat că peste 5.000 de victime ale violenţei domestice au primit, până acum, găzduire, consiliere vocaţională şi terapie prin grupuri de suport, în cele 42 de locuinţe protejate din toate judeţele ţării. 

Firea afiemă, citând statistici UNICEF, că mai mult de o treime dintre femeile din întreaga lume au trecut prin violenţa fizică sau sexuală la un moment dat în viaţa lor, iar în unele ţări 7 din 10 femei se confruntă cu o formă de abuz în timpul vieţii lor.  

”Femeile care au fost abuzate sexual sau fizic de către parteneri sunt de două ori mai predispuse să sufere avorturi, depresii. La nivel mondial, violenţa domestică este principala cauză a mortalităţii la femeile între 19 şi 44 de ani, înaintea războiului, a cancerului sau a accidentelor rutiere. Femeia este mamă, soră, bunică, iubită, soţie. Femeia este cea care dă viaţă, iar siguranţa ei înseamnă siguranţa copiilor, a părinţilor, a familiilor noastre. Pentru o societate corectă şi dreaptă, care înseamnă viitorul omenirii”, a mai transmis ministrul Familiei.  

 
 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.