Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că ambele proiecte de testare a populaţiei vor demara în următoarele zile, atât cel anunţat în urmă cu o lună, împreună cu Institutul ”Batei Balş”, dar şi cel votat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Primul vizează populaţia care deja a fost infectată, iar al doilea vizează testarea de tip antigen, pentru voluntari. În prima fază vor fi acceptaţi 11.000 de voluntari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În următoarele zile demaram ambele proiecte de testare a bucureştenilor, cel anunţat acum o lună, care acum este definitivat, şi anume testarea pentru antoicorpi care va releva circulaţia virusului în municipiul Bucureşti, practic persoanele care au fost deja infectate, un proiect pe care Primăria îl realizează împreună cu primăriile de sector şi împreună cu Institutul Matei Balş şi care presupune testarea persoanelor care fac parte din eşantionul realizat de specialiştii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, după o metodă ştiinţifică”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la Digi24, luni seara.

Firea a vorbit şi despre al doilea proiect care vizează voluntari. Aceştia nu vor primi bani, vouchere sau bonificaţii, ci spitalele ori clinicile care realizează testele vor primi deconturi de 200 de lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Şi proiectul votat astazi in Consiliul General, deci va merge în paralel şi acest proiect, testarea de tip antigen care va releva situaţia actuală a persoanelor testate. Aici nu este vorba despre o eşantionare, ci despre o înscriere voluntară a 11.000 de bucureşteni, într-o primă etapă, pentru că va exista şi o etapă a doua şi o etapă a treia, funcţie de evoluţia acestei pandemii. Sub nicio formă nu vom plăti populaţia, aşa cum s-a scris, cu 200 de lei sau nu oferim vouchere şi bonificaţii, ci aceasta este suma pe care Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor o decontează spitalelor de stat şi clinicilor private care deţin aparate de testare Real Time PCR şi care  care vor încheia cu noi acorduri de colaborare. Aceasta este procedura. Ne-am inspirat din ceea ce s-a întâmlat în Europa, în marile oraşe europene, în această perioadă”, a explicat Firea.

Întrebată cum a stabilit această sumă de 200 de lei, Firea a declarat că aceasta este suma decontată de Ministerul Sănătăţii.

”200 de lei este suma pe care statul a stabilit-o prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi pe care o achită, în acest moment ca şi decontare pentru testele PCR pe care le realizează stpitalele de stat şi clinicile private pentru persoanele care se  înscriu în definiţia de caz şi anume cele din carantină, cele cu simptome sau persoanele care au intrat ăn contact cu un bolnav cu Covid - 19. Am spus că  nu este normal să venim cu o sumă mai mare sau mai mică, ci una echivalentă cu cea plătită de Guvern prin CNAS. Practic venim în sprijinul cetăţenilor şi complementar autorităţilor naţionale, cu acest program de testare în cea mai mare comunitate şi aglomerare urbană din România şi anume Capitala.Salut faptul că şi Ministerul Sănătăţii a anunţat că va demara o testare la nivel naţional, iată că până la urmă, toate exemplele de bune practici din Europa şi din SUA trebuie să fie preluate şi la noi”, a mai declarat primarul general al Capitalei.

Cele două priecte de testare a populaţiei din Bucureşti vor demara în zilele următoare. Voluntarii interesaţi se vor puta înscrie pe o platformă online.

”Astăzi s-a votat în Consiliul General proiectul de care aveam nevoie pentru a demara şi testarea de tip antigen care relevă situaţia actuală a celor care se vor înscrie în program. Durează maximum două zile realizare a regulamentului şi punerea  la punct a detaliilor  tehnicem pentru că va exista o platformă pe care o vom comunica public, pe care se pot înscrie persoanele care doresc să fie testate. Avem deja foarte multe cereri, dar i-am rugat pe bucureşteni să aştepte câteva zile pentru a se putea înscrie oficial pe această platformă pe care o vom lansa şi, repet, în câteva zile vom demara atât testarea de anticorpi, cea din proiectul ştiinţific, relevând practic situaţia eşantionului din Bucureşti, determinat pe baze ştiinţifice, cât şi situaţia la momentul actual. Aceste date sunt foarte folositoare instituţiilor statului, pentru că în funcţie de rezultatul acestor testări se va putea lua o măsură mult  mai bine documentată şi fundamentată cu privire la relaxare. Cu toţii ne dorim ca motoarele economiei să pornească. cu toţii ne dorim să revenim treptat la o viaţă normală. Nu putem să aflăm mai bine care sunt măsurile de luat, decât testând populaţia şi aflând un tablou real al situaţiei epidemiologice”, a declarat Firea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.