Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, marţi, în cadrul conferinţei „Jump to smart 1.0. România oraşelor inteligente. Soluţii rapide şi inovatoare”, că noul centru de management al traficului va funcţiona, începând cu jumătatea lunii iulie, în sediul municipalităţii.
"Centrul de control, unde sunt agregate toate informatiile, se află, din nefericire, chiar în sediul companiei care a câştigat acel contract (UTI) şi care îl derulează cel puţin până la sfârşitul anului. În această vară, în jurul datei de 15 iulie, Primăria Capitalei va da în funcţiune noul centru de urmărire a traficului, de această dată nu în sediul altei companii, ci chiar în sediul municipalităţii”, a declarat Gabriela Firea.
Aceasta a mai spus că echipamenetele folosite în prezent sunt bazate pe o tehnologie învechită şi necesită înlocuire, urmând să fie introdusă inclusiv o aplicaţie de urmărire a traficului pe baza identificării numerelor de înmatriculare a autovehiculelor care tranzitează Capitala.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"De asemenea, ne dorim ca în perioada următoare să implementăm o infrastructură proprie a municipalităţii care să folosească tehnologia LoRaWan sau similar. Aceasta va permite formarea de reţele de obiecte inteligente, cu aplicaţii directe pentru sisteme de parcare, transport public, iluminat public sau infrastructură alternativă”, a mai precizat primarul general.
Gabriela Firea a declarat că în perioada următoare vor fi conectate sistemul de management al traficului încă 36 de intersecţii pe lângă cele existente, ajungându-se la un total de 213 intersecţii conectate din 434.
"Nu este suficient, ne dorim ca toate intersecţiile să fie conectate la acest sistem de management al traficului. Este un neajuns al oraşului, nu vreau să pronunţ cuvântul moştenire, şi ne dorim ca în acest an toate intersecţiile să fie cuprinse în acest sistem inteligent de management al traficului”, a spus Firea.
Legat de monitorizarea video a traficului, primarul general a spus că urmează să fie montate încă 50 de camere prin proiectele în derulare, pe lângă cele 257 existente.
"Înregistrările de la camerele video sunt stocate timp de o lună, după care sunt suprascrise. Acest sistem foloseşte tehnologie de acum nouă ani şi necesită înlocuire totală. Este un sistem care nu se mai foloseşte nicăieri în lume, cel puţin nu în capitalele civilizate”, a subliniat Firea.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, spunea, la sfârşitul anului trecut, că este nemulţumită de modul în care este monitorizat traficul în Capitală şi că aparatura utilizată este depăşită din punct de vedere tehnic, iar reparaţiile ar putea să coste chiar mai mult decât achiziţionarea unor echipamente noi care să fie conectate în Centrul de Management al Traficului. Ea spunea că, lunar, Primăria Capitalei plăteşte aproximativ 100.000 de euro pentru funcţionarea acestui centru. "În ceea ce priveşte acest centru, sunt conştientă de faptul că el trebuie să existe, dar să funcţioneze la alţi parametri, ridicaţi, iar asta necesită şi o investiţie care, din nefericire, nu s-a făcut până acum. Contractul a fost semnat, iniţial la sfârşitul anului 2010, dar a devenit funcţional la începutul anului 2011. În 2014, după finalizarea primei părţi a contractului, care a fost în jur de 17 milioane de lei plus TVA, s-a adiţionat contractul iniţial pentru încă trei ani, care s-ar finaliza la sfârşitul lui 2017, pentru o sumă mult mai mare, circa 57 de milioane de lei. Pe lună, mai pe scurt, primăria Capitalei plăteşte 90.000-100.000 de mii de euro, pentru funcţionarea acestui centru de management al traficului”, afirma Firea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.