Primarul Capitalei Gabriela Firea a vorbit miercuri despre preluarea ELCEN la municipalitatea şi unirea entităţii cu RADET la Compania Municipală Energetica. Firea solicită Guvernului o serie de măsuri necesare îmbunătăţirii termoficării şi spune că trăieşte Ţo adevărată epopee” cu privire la acest subiect încă de când a preluat funcţia de primar. "Iată care este moftul Gabrielei Firea: să îndrăznească să creadă în programul de guvernare”, a comentat Firea, precizând că fuziunea RADET-ELCEN era oricum prevăzută în programul de guvernare.
"Ce solicităm Guvernului? Asigurarea cesiunii sau a subrogării creanţelor deţinute de ANAF împotriva ELCEN. Votarea planului de reorganizare a ELCEN de către ANAF dacă la şedinţa adunării creditorilor din 24 septembrie nu se adoptă planul, ELCEN intră în faliment, cu conscinţe dezastruoase pentru termoficarea din Capitală. Plafonarea preţului la gaze naturale deoarece preţurile de achiziţie sunt în continuă creştere, ceea ce va pune presiune pe bucureşteni. Ajustarea raporturilor preţurilor la gazele naturale plătite de clienţii casnici şi de către clienţii industriali. Modificarea structurii tarifului de conducere, transport şi distribuţie a agentului termic”, a spus miercuri Gabriela Firea, într-o conferinţă de presă.
Firea a susţinut că de când este primar general a trăit "o adevărată epopee” în ceea ce priveşte subiectul fuziunii RADET-ELCEN, care oricum este o măsură prevăzută în progrmul de guvernare pentru îmbunătăţirea sistemului de termoficare în Bucureşti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Am trăit o adevărată epopee de când am venit la Primăria Capitalei, în ceea ce priveşte fuziunea RADET-ELCEN. Ea se află şi în programul de guvernare. Iată care este moftul Gabrielei Firea: să creadă în programul de guvernare, să îndrăznească să creadă în programul de guvernare. Noi am fost tot timpul prezenţi în grupurile de lucru şi ne-am făcut partea de răspundere prin toate hotărârile luate în CGMB, prin plata în avans a gazelor, prin faptul că am înfiinţat o companie municipală pentru preluarea pieţei. Asta în condiţiile în care toate CET-urile au fost transferate gratuit la primării. Primăriei Generale nu doar că i se cer bani, dar nici aşa până acum nu s-a putut rezolva absolut nimic. Şi nu e vorba de 10 oameni, ci de peste 1 milion de oameni care sunt clienţi RADET, despre toate şcolile, spitalele, unele ambasade. Iată care este moftul Gabrielei Firea şi dorinţa de a aduce în debzatere subiecte derizorii”, a explicat primarul Capitalei.
Recent, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat un proiect de hotărâre prin care Regia Autonomă de Distribuţie a Energie Termice (RADET) să primească de la Primăria Capitalei subvenţii de peste 80 de milioane de lei, după ce anul trecut a înregistrat pierderi de agent termic destinat încălzirii şi apei calde pentru populaţie de 28,61 la sută, depăşind nivelul planificat iniţal de 22,5 la sută. Banii reprezentând prima tranşă cerută de RADET - 40 de milioane de lei -, „cu celeritate, pentru depăşirea situaţiei critice din punct de vedere financiar”, vor fi transformaţi din investiţii în subvenţii.
Compania Municipală Energetica Bucureşti SA a primit, de altfel, prin votul consilierilor din şedinţa din august, o majorare de capital de 1,26 de miliarde de lei, totalul capitalului social ajungând la 1,56 de miliarde de lei. Municipalitatea justifică necesitatea majorării de capital prin faptul că această companie trebuie să preia creanţele de la ELCEN.
Tot CGMB a decis în luna mai a acestui an ca RADET şi ELCEN să fie transferate la Compania Municipală Energetică SA. Planul iniţial al municipalităţii era transformarea RADET în societate pe acţiuni sub denumirea RADET SA, achiziţionarea pachetului de acţiuni ELCEN de la Ministerul Energiei şi fuziunea prin absorbţie a ELCEN de către RADET.
Primăria Capitalei spunea atunci că planul de reorganiare a RADET trebuie modificat pentru a „asigura un vot pozitiv din partea creditorului majoritar ELCEN”.
Astfel, planul de reorganizare prevede, în mare, transferul tuturor activităţilor desfăşurate de RADET, toate activele, inclusiv softurile, brevetele, stocurile, bazele de date, proiectele tehnice, contractele cu furnizorii şi cele cu clienţii, inclusiv cu salariaţii. De asemenea, vor fi transmise şi creanţele şi debitele din timpul procedurii împreună cu încasările şi plăţile curente, cu excepţia creanţelor bugetare curente.
Compania ELCEN - controlată de Ministerul Energiei - produce şi distribuie energie termică şi energie electrică, fiind cel mai mare producător de energie termică din România, asigurând aproape 40% din producţia la nivelul ţării şi 90% din producţia din Bucureşti.
Elcen a intrat în insolvenţă în 2016, decizie luată de autorităţi pentru a rezolva problema datoriilor istorice dintre companie şi RADET, dar şi pe care acestea le au către terţi.
RADET Bucureşti se află în insolvenţă tot din 2016. Regia administrează cel mai mare sistem de termoficare din România, deţinând 43 la sută din piaţǎ. Furnizează energie termică pentru aproximativ 562.000 de apartamente, reprezentând 8.200 de blocuri de locuinţe şi aproximativ 300 de imobile, în care trăiesc 1,21 milioane locuitori, precum şi pentru aproximativ 5.100 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici.
RADET asigură 72 la sută din necesarul de energie termică al Capitalei. Din totalul energiei furizate de Regie, consumul populaţiei reprezintă aproximativ 90 la sută.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.