Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, Gabriela Firea, afirmă că aproape 40 de femei, victime ale violenţei în familie, au murit anul acesta în urma bătăilor primite de la partenerii de viaţă, statisticile arătând că anul trecut 75 de femei au murit după ce au fost bătute de soţi sau concubini.
"Anul trecut, au murit în România 75 de femei în urma bătăilor crunte aplicate de către soţ sau persoanele cu care formau un cuplu în acea perioadă, iar anul acesta aproape 40 de femei au decedat în urma bătăilor cumplite. Dacă s-ar fi aplicat mai de mult timp şi la noi acest principiu şi această acţiune – brăţara de monitorizare pentru agresor, astfel încât să nu se mai poată apropia de victimă, sunt convinsă că multe vieţi ale femeilor agresate ar fi fost salvate”, a afirmat Gabriela Firea, joi seară, la Antena 3.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform acesteia, România şi-a asumat introducerea brăţărilor de monitorizare pentru agresori, Gabriela Firea afirmând că ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, i-a transmis că a inclus ca prevedere în bugetul pentru anul în curs.
Ea a susţinut că este nevoie de creşterea numărului de locuinţe protejate, care în prezent sunt "prea puţine" la nivel naţional, iar acesta este unul dintre proiectele pe care ministerul pe care îl conduce intenţionează să le implementeze.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.