Femeia din Galaţi care şi-a ucis fetiţa în vârstă de 9 ani, bătând-o crunt şi cauzându-i arsuri pe corp, a fost reţinută, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi formulând propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi anunţă, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, pentru 24 de ore, a femeii suspectate că şi-a ucis fiica de 9 ani.
Potrivit procurorilor, în perioada 26-30 ianuarie 2024, în timp ce se afla în locuinţa din municipiului Galaţi, femeia a exercitat acte de violenţă asupra fetiţei sale "pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contontente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul (şoc traumatico-hemoragic), conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă a femeii, aceasta urmând a fi prezentată magistraţilor Tribunalului Galaţi în cursul zilei de joi.
Fetiţa de 9 ani din Galaţi a murit, miercuri dimineaţă, în apartamentul în care locuia cu familia, fiind găsită de un echipaj SMURD cu urme de violenţă extremă pe corp.
Surse apropiate anchetei au declarat ulterior că fetiţa era bătută crunt de mama ei, iar Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Galaţi ar fi preluat alte două surori ale micuţei decedate, în vârstă de 5 şi 6 ani, care ar fi asistat la maltratarea surorii lor.
Totodată, minorele urmează să fie evaluate medical pentru a se stabili dacă au fost şi ele victime ale violenţei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.