Familiile elevilor din Bucureşti pot depune începând din 17 septembrie dosarele pentru obţinerea ajutorului financiar în valoare de 750 de lei de la Primăria Capitalei pentru aparatul dentar. Copiii care au nevoie de aparat ortodontic pentru ambele arcade, pot primi 1.500 de lei, pentru două aparate.
Primăria Capitalei anunţă vineri, printr-un comunicat de presă, că dosarele pentru obţinerea sprijinului financiar oferit elevilor din Bucureşti care au nevoie de aparat dentar pot fi depuse începând de luni, pe adresa de e-mail aparateortodontice@assmb.ro. Dosarul trebuie să cuprindă recomandarea medicală emisă de medicul primar/specialist ortodont, copia cărţii de identitate a părintelui/reprezentantului legal, datele de identificare ale elevului şi datele şcolii la care învaţă şi datele de contact ale părinţilor sau reprezentanţilor legali.
Beneficiază de sprijinul financiar de 750 de lei pentru un aparat ortodontic elevii din Bucureşti cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani. În baza biletului de trimitere emis de medicul stomatolog de la cabinetul şcolar, elevul va fi consultat de un medic de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ”Prof. Dr. Dan Theodorescu”. Elevii care învaţă într-o şcoală fără cabinet stomatologic, pot merge la şcoala arondată sau la oricare din sector, precizează municipalitatea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru copiii care au nevoie de proteze ortodontice pe ambele arcade, sprijinul financiar va fi dublu, de 1.500 de lei, pentru ambele arcade.
Proiectul privind acordarea spijinului financiar pentru elevii care au nevoie de aparate ortodontice a fost aprobat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din 14 iunie, după ce a fost propus în cadrul campaniei "Propune pentru Bucureşti!”.
Bugetul total al proiectului este de aproximativ 200.000 de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.