Exerciţiul lunar de verificare a alarmelor publice, desfăşurat de Inspecoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi care ar fi trebuit să aibă loc miercuri, a fost amânat din cauza Bacalaureatului. ”Pentru a nu crea disconfort în rândul elevilor şi profesorilor, în cursul zilei de astăzi nu vor fi verificate sirenele de alarmare publică”, a transmis IGSU.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În contextul desfăşurării unei probe a Bacalaureatului, pentru a nu crea disconfort în rândul elevilor şi profesorilor, în cursul zilei de astăzi nu vor fi verificate sirenele de alarmare publică. Suntem alături de toţi cei care parcurg “examenul maturităţii” şi replanificam organizarea exerciţiului de alarmare a populaţiei pentru miercuri, săptămâna viitoare”, a transmis, miercuri, IGSU.

Exerciţiul ar fi trebuit să aibă loc miercuri, între orele 10.00 şi 11.00, în întreaga ţară. Miercuri are loc, însă, proba obligatorie a profilului în cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de bacalaureat.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Sursa citată a precizat că utilizarea sirenelor se va realiza doar în situaţii reale în care este necesară dispunerea de măsuri de autoprotecţie pentru populaţie.

Exerciţiul care are loc în prima zi de miercuri a fiecărei luni a fost anulat şi luna trecută, din cauza inundaţiilor care se înregistrau la vremea respectivă.

Potrivit IGSU, cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice sunt dezastrele naturale şi calamităţile, care pun în pericol viaţa persoanelor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.